Home / Actual / Etelka Barko, propusa pentru “Cetatean de Onoare” al Municipiului Sacele

Etelka Barko, propusa pentru “Cetatean de Onoare” al Municipiului Sacele

Asociaţia HMIK, Asociaţia Ceangăilor„Bîrsa” și Asociaţia Culturală Maghiară au depus o cerere de acordare a titlului “Cetatean de Onoare” al Municipiului Sacele doamnei ETELKA BARKÓ.

Inițiatorii acestei propuneri au adus la cunoştinţa autorităţilor locale din Săcele aspecte legate de activitatea și munca d-nei ETELKA BARKÓ, evidenţiindu-se meritele sale deosebite şi contribuţia sa la dezvoltarea şi creşterea prestigiului Municipiului Săcele, atât la nivel naţional, cât şi internaţional.

tojasCreatoarea Barko Etelka din Săcele este al doilea cetăţean din judeţul Braşov care a primit titlul „Tezaur uman viu“ acordat de Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional. Acest titlul este o recunoaştere a meritelor în păstrarea şi transmiterea către generaţiile viitoare ale tradiţiilor. Barko Etelka reprezintă un simbol al comunităţii ceangăilor care a reuşit să păstreze nealterată tradiţia încondeierii ouălor de Paşte şi să transmită acest meşteşug generaţiilor tinere.

Titlul de „Tezaur uman viu“ este acordat în cadrul programului iniţiat anul trecut de Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional păstrătorilor şi purtătorilor de valori cultural-identitare. În prima etapă a programului, au fost înscrişi 37 de români, păstrători şi transmiţători ai tradiţiilor.

Ciprian Sterpu

Leave a Reply