Home / Actual / “Balul de Crăciun” de la Săcele, Ediţia a III-a

“Balul de Crăciun” de la Săcele, Ediţia a III-a

Devenit deja o tradiţie a perioadei de sfârşit de an, “Balul de Crăciun” de la Săcele a strâns sub acelaşi acoperiş peste 150 de săceleni. Gazda acestei a III-a ediţii a fost sala de evenimente a pensiunii restaurant Il Refugio din Brădet (Săcele), acolo unde participanţii au dansat, au cântat şi au colindat.

Organizat de preotul paroh Raul Valer Serban, în acest an “Balul de Crăciun” a avut şi o componentă caritabilă, toţi banii strânşi de la cei prezenţi fiind donaţi, o parte pentru susţinerea participarii trupei Alegria de la CS Club Sportiv Săcele la Festivalul de Dans de la Sanremo (Italia), iar o altă parte din bani pentru întrajutorarea unor familii nevoiase din Săcele, aşa cum cum le stă bine creştinilor de sărbători: să fie darnici şi milostivi.

Atmosfera a fost intreţinută de trupa “Ardelenii”, solistul săcelean Marius Vrânceanu, alături de colegii săi, cântand muzică populară, muzică uşoară, colinde, dar şi cântece patriotice, toate fiind primite cu entuziasm şi aplauze de cei ce au participat la “Balul de Crăciun”. Trupa Alegria a fost prezentă şi ea cu un show de dans, iar norocoşii s-au putut bucura de premiile câştigate în cadrul unei tombole organizate de responsabilii evenimentului.

Ciprian Sterpu

Leave a Reply