Home / Actual / După Steaua, săcelenii au mai făcut o victimă cu nume: CSR Sacele-Dinamo Bucureşti 17-3 (10-3)

După Steaua, săcelenii au mai făcut o victimă cu nume: CSR Sacele-Dinamo Bucureşti 17-3 (10-3)

Sâmbătă, 20 noiembrie, a avut loc ultima etapă din turul DNJ-U16. Formaţia noastră a primit pe teren propriu vizita echipei Dinamo Bucureşti. După înfrângerea drastică de la Constantă, jucătorii noştri erau datori să arate că acel meci a fost un accident şi au intrat foarte motivaţi în teren.

Însă tocmai aceata dorinţa de victorie, a adus multe greşeli în jocul nostru, dar şi multe nervozităţi în teren. Au continuat şi de această dată greşelile individuale în faze clare de eseu, ceea ce ne arată că avem foarte mult de muncă în pauză competiţionala.

Deşi am dominat prima repriză, am reuşit să marcăm doar două eseuri, nici unul nefiind transformat, rezultatul la pauză fiind 10-3 în favoarea noastră. Nici în a doua repriză nu am reuşit să facem un joc mai bun, marcând totuşi încă o încercare şi stabilind scorul final CSR Sacele-Dinamo Bucureşti 17-3.

Din păcate, nu am reuşit să luăm şi punctul bonus care se acordă la marcarea a patru încercări.Cu acest rezultat ne menţinem poziţia a treia în grupă, şi se pare că meciul hotărâtor pentru calificarea la turneul final, îl vom avea cu Metrorex Bucureşti pe teren propriu în primăvară. Până atunci însă jucătorii vor intra într-o binemeritată vacanţă, după rezultatele bune obţinute şi în acest an ( vicecampioni Naţionali la U14 şi U15 ).

Lotul CSR Săcele care a a evoluat în meciul cu Dinamo :
L1 – 1.Stroia Răzvan – 2.Chihaia Casian – 3. Trifan Robert
L2 – 4.Totoescu Petru – 5.- Trif Radu
L3 – 6.Pantelimon Sorin – 7.Grad Tudor – 8.Bodor Alexandru
MI – 9.Novac Mihail
MD.- 10 – Panfil Vlad
A – 11. Jabali Ali – 14.Cârcota Răzvan
C- 12.Lautaru Adrian – 13.Szekely Ştefan
F – 15.Berchesan Radu

Au mai jucat : 16.Dobre Robert, 17.Bularca Alexandru, 18.Iancau Alexandru, 19.Moş Florin. Antrenor: Dragoş Adrian, Solcan Gabriel

Mulţumim încă o dată publicului spectator, care a fost alături de noi şi de această dată în număr mare şi ne-a susutinut pe întreaga durată a partidei. Acest lucru ne face să visăm că vom reuşi să creem încă o echipă foarte frumoasă la Săcele, aşa cum au fost obişnuiţi iubitorii rugby-ului din acest oraş! Hai Săcele!

Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.

Farmacia Precizia

Leave a Reply