Home / Actual / Dana Haralambie sare din ce în ce mai bine!

Dana Haralambie sare din ce în ce mai bine!

Cea de-a zecea etapă a Cupei Mondiale feminine la sărituri cu schiurile a avut loc pe celebra trambulină Holmenkollen, din Oslo. Din fericire pentru reprezentanta țării noastre, Dana Haralambie, și pentru toți susținătorii săi, săceleanca a izbutit în această seară cea mai bună performanță a carierei, prinzând top 20-ul la finele întrecerii. Precedenta performanță remarcabilă a Danei data din decembrie 2015, când românca se clasa pe locul 21, la Lillehammer – în prima etapă a stagiunii actuale.

Surpriza cea mai plăcută rămâne Dana Haralambie, cea care a reușit în această seară cea mai bună performanță a carierei. Românca a adunat 193,3 puncte ca rezultat a două sărituri foarte bune, bifând totodată a opta clasare în top 30 din tot atâtea posibile în stagiunea 2015/16.

Progresul Danei Haralambie trebuie felicitat și munca antrenorului ei, Magdo Csaba, valorează de asemenea foarte mult. În acest ritm, ne putem aștepta la lucruri mărețe din partea Danei, însă cel mai bine este să așteptăm răbdători și să o încurajăm indiferent de rezultate.

conform: marcuczentye.wordpress.com

dana-mansa-1

Ciprian Sterpu

One comment

Leave a Reply