Home / Actual / ATENȚIONARE meteorologică: Cod galben de intensificări susținute ale vântului, ninsori viscolite

ATENȚIONARE meteorologică: Cod galben de intensificări susținute ale vântului, ninsori viscolite

INFORMARE METEOROLOGICĂ

Interval de valabilitate: 21 ianuarie, ora 16 – 22 ianuarie, ora 22
Fenomene vizate: precipitații moderate cantitativ mai ales sub formă de lapoviță și ninsoare, intensificări ale vântului
Zone afectate: conform textului

      În intervalul menționat precipitațiile vor fi în extindere treptată, începând cu regiunile vestice și vor cuprinde cea mai mare parte a țării. În jumătatea de sud a țării și în zona montană se vor cumula cantități de apă de 10…15 l/mp și izolat, îndeosebi în Dobrogea, 30…35 l/mp.
      Până în dimineața zilei de luni (22 ianuarie), în Dobrogea vor predomina ploile, iar în Banat, Crișana, sudul Olteniei, precum și în sudul și estul Munteniei vor fi precipitații mixte. În celelalte regiuni, iar în cursul zilei de luni (22 ianuarie) și în sud și sud-est vor fi mai ales ninsori și se va depune strat nou de zăpadă.
      Temporar vântul va avea intensificări în vestul și sudul teritoriului, cu viteze de 45…55 km/h, iar pe crestele montane, 60…70 km/h.

      Notă: În regiunile sud-estice vântul va continua să prezinte intensificări și în noaptea de luni spre marți (22/23 ianuarie) spulberând zăpada.

ATENȚIONARE METEOROLOGICĂ
COD GALBEN

Interval de valabilitate: 21 ianuarie, ora 20  – 22 ianuarie, ora 11
Fenomene vizate: predominant ninsori în general însemnate cantitativ, strat consistent de zăpadă
Zone afectate: conform textului și hărții

      În județele Caraș-Severin, Argeș, Teleorman, Olt, Dolj, Vâlcea, și în zona de munte a județelor Mehedinți, Gorj, Hunedoara, Sibiu, Alba, Brașov, Dâmbovița și Prahova vor predomina ninsorile, în general, însemnate cantitativ și local se va depune strat consistent de zăpadă.

Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.

Farmacia Precizia

Leave a Reply