Home / Actual / Circul MONTE CARLO este la Sacele

Circul MONTE CARLO este la Sacele

fotoCircul multinațional MONTE CARLO cu o tradiție de 300 de ani în lumea acrobațiilor, aduce la Săcele un show inedit care îmbină culoarea, muzica, talentul şi frumusețea animalelor exotice. Organizatorii au pregătit multe surprize pentru săcelenii care vor fi prezenți la reprezentații în cele trei zile de spectacol.

Având originile în Ungaria, Circul MONTE CARLO bucură cetățenii din întreaga lume prin reprezentații inedite încărcate de emoții puternice datorate atât numerelor realizate de cei mai buni acrobați din Europa, cât şi animalelor exotice care fac demonstrații speciale in fața publicului.

Vineri va avea loc prima reprezentație începând cu orele 19:00, urmând ca sâmbătă să aiba loc două spectacole la orele 16:00 şi 19:00 şi duminică, ultimul spectacol, la ora 16:00.

Prețul unui bilet este de 10 lei pentru copii şi de 20 de lei pentru adulți. Circul MONTE CARLO este amplasat în cartierul Ştefan cel Mare lângă sala de sport.

Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.

Farmacia Precizia

One comment

  1. Eu am intrebat acum cateva luni in plenul Consiliului Local, daca putem amenaja acel teren "viran" din fata Salii de sport, pentru copii din cartier un de sa se joace cu mingea. Momentan folosesc parcul pentru asta, distrugandu-l si perturband relaxarea cetatenilor mai varstnici.
    Am primit un raspuns halucinant: terenul e ipotecat in favoarea unei banci!!! Deci putem inchiria acel teren catre Circul Monte Carlo, dar nu putem baga un utilaj sa amenajam respectivul teren?
    Nu mica le-a fost surpriza locatarilor din cele 2 blocuri noi cand s-au trezit cu acele animale "exotice" sub balcon…Sunt curios daca au obtinut autorizatia sanitara necesara.

Leave a Reply