Home / Actual / Ce onoare! Diana Trâmbiţaş va fi purtătorul de drapel pentru Romania la FOTE

Ce onoare! Diana Trâmbiţaş va fi purtătorul de drapel pentru Romania la FOTE

Membrii Comitetului Executiv al Comitetului Olimpic şi Sportiv Roman au aprobat ieri, cu unanimitate de voturi, că Andreea Diana Trâmbiţaş (sărituri cu schiurile) să fie purtătorul de drapel al Echipei Olimpice a României la Ceremonia de Deschidere a ediţiei de iarnă a Festivalului Olimpic al Tineretului European (FOTE), competiţie care va avea loc la Erzurum, în Turcia, în perioada 11-18 februarie a.c.

Legitimata la CSS Brasovia, Andreea Diana Trâmbiţaş va împlini 17 ani în acest an, pe 31 mai. Are în palmares locul 7 în probă pe echipe (HS 100) la Campionatul Mondial de Juniori de la Râşnov, din 2016, şi locul 9 în proba individuală (HS 100) la Jocurile Olimpice de Tineret de la Lillehammer, din 2016.

Din Echipa Olimpică a României, care va participa la FOTE Erzurum 2017, vor face parte 29 de sportivi, înscrişi la şapte discipline sportive, astfel:

Sărituri cu schiurile – şase sportivi (două fete şi patru băieţi): Carina Alexandra Militaru, Andreea Diana Trâmbiţaş, Daniel Andrei Cacina, Andrei Feldorean, Hunor Farkas, Mihnea Alexandru Spulber;

Snowboard – un sportiv: Matyas Iszlay;

Schi fond – cinci sportivi (două fete şi trei băieţi); Anna Kemenes, Zsanett Bernadett Darvas, Valentin Dirtu Lunic, Iulian Ababei, Aron Vakaria;

Biatlon – şapte sportivi (trei fete şi patru băieţi): Timea Hajdu, Eniko Marton, Katalin Potyo, George Marian Coltea, Adelin Miodrag Duicu, Vasile Rusu, Vasile Andrei Ţâţoc;

Schi alpin – patru sportivi (două fete şi doi băieţi): Lea Alessandra Trifu, Krisztina Toth, Mihnea Ioan Olteanu, Alexandru Ştefan Ştefănescu;

Short-track – patru sportivi (două fete şi doi băieţi): Attila Istvan Szasz, Cosmin Ionuţ Nedelea, Julia Albert, Antonia Gidro;

Patinaj artistic – doi sportivi (o fată şi un băiat): Amanda Winona Stan, Andrei Tanase.

Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.

Farmacia Precizia

Leave a Reply