Home / Actual / Aprecieri din partea comisiei interministeriale de auditare a Aeroportului Braşov, în vederea certificării lui ca aeroport internaţional

Aprecieri din partea comisiei interministeriale de auditare a Aeroportului Braşov, în vederea certificării lui ca aeroport internaţional

Regia Autonomă „Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav” a trecut cu succes testul evaluării terminalului, a facilităţilor şi echipamentelor aflate pe amplasamentul de la Ghimbav, în vederea certificării Aeroportului Braşov ca aeroport internaţional.

O comisie interministerială numită prin Ordin al Ministrului Transporturilor, având în componenţă reprezentanţi de la Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Finanţelor, Ministerul Sănătăţii, Autoritatea Naţională Fitosanitară, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor şi Direcţia Generală Control Oficial s-a aflat în această săptămână la amplasamentul AIBG şi a verificat respectarea de către RA „AIBG”, în calitate de administrator, a condiţiilor prevăzute în Hotărârea de Guvern nr. 791/2009 pentru certificarea unui aeroport civil ca aeroport internaţional.

Rapoartele întocmite de fiecare membru al comisiei se vor centraliza în raportul final care urmează să fie supus aprobării Ministrului Transporturilor şi Infrastructurii.

Ulterior se va emite o Hotărâre de Guvern, document care va consfinţi statutul de aeroport internaţional al Aeroportului Braşov-Ghimbav.

„Am mai depăşit o etapă vitală în demersurile noastre privind funcţionalizarea Aeroportului, o etapă care se va finaliza în perioada imediat următoare cu obţinerea certificării obiectivului nostru ca aeroport internaţional.

Îi felicit pe colegii de la Regia Autonomă „AIBG”, conduşi de directorul general Alexandru Anghel, pentru modul în care s-au pregătit, sub toate aspectele, pentru acest audit. Am intrat, astfel, pe ultima sută de metri cu tot ceea ce mai avem de finalizat până la mult-aşteptatul moment 15 iunie 2023 – ziua deschiderii Aeroportului Internaţional Braşov-Ghimbav”, a conchis preşedintele CJ Adrian-Ioan Veştea.

Amănunte despre aspectele verificate de specialişti găsiţi pe site-ul Consiliului Judeţean Braşov, aici: https://site.judbrasov.ro/event_Aprecieri-din-partea…

Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.

Farmacia Precizia