Home / Actual / “Ambasada” din Electroprecizia se va transforma în clădire de locuințe sociale. Modernizarea ar urma să dureze 3 ani

“Ambasada” din Electroprecizia se va transforma în clădire de locuințe sociale. Modernizarea ar urma să dureze 3 ani

Săptămâna trecută a fost semnat contractul de finanțare construire locuințe sociale, conform Legii nr. 114/1996 a locuinței, între Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și U.A.T. Municipiul Săcele.

Astfel se vor construi un număr de 27 locuințe sociale în clădirea fostei „Ambasade Franceză” din Cartierul Electroprecizia, aceasta urmand a fi complet modernizată.

Costul total al investiției va fi de 7.446.842 lei ( inclusiv T.V.A.) din care 6.098.356 lei sunt de la bugetul de stat prin Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, iar 1.348.486 lei sunt suportați de la bugetul local.

Durata de implementare a proiectului este de 3 ani de zile, urmând ca după recepția finală să înceapă procedura de atribuire a acestor locuințe. 

Sumele neeligibile care trebuie suportate din bugetul local privesc lucrări de branșamente de utilități, cheltuieli referitoare la proiectare și asistență tehnică, cheltuieli pentru investitia de bază, alte cheltuielii aferente comisioanelor, taxelor la ISC etc.

Primăria Săcele vrea să dărâme stația de autobuz din Cernatu. Se vor elibera astfel 23 mp de teren în centrul orașului

Primăria Săcele revine cu precizări despre racordarea la canalizare

Ciprian Sterpu