Home / Actual / Acces la tehnologie și informație pentru 200 de femei vulnerabile din Săcele

Acces la tehnologie și informație pentru 200 de femei vulnerabile din Săcele

Timp de un an de zile, 200 de femei vulnerabile din punct de vedere socio-economic, vor beneficia de cursuri gratuite de alfabetizare digitală, consiliere pentru dezvoltarea abilităților specifice, dar și de oportunități concrete de angajare, prin facilitarea unor sesiuni de întâlniri și discuții cu numeroase companii din județul Brașov, din domenii diverse de activitate.

Dotarea tehnică din centru este realizată cu sprijinul Fundației Grupului Orange, iar cursurile vor fi posibile cu ajutorul unei finanțări din partea grupului şi a Fundaţiei Orange România. Valoarea totală a finanţării proiectului se ridică la 27.000 euro.

Gârcini este unul din cele mai sărace cartiere din orașul Sacele, fiind și locul cu cea mai mare comunitate compactă de romi din ţară. Aproape jumătate din comunitate este reprezentată de femei: 40% dintre acestea sunt casnice, cu un nivel scăzut de educație și fără nici o calificare, iar 8,9% au devenit mame până la împlinirea vârstei de 15 ani.

„Centrul Digital pentru Femei” din Brașov va fi coordonat de Asociația pentru Parteneriat Comunitar Brașov, organizație înființată în 2006, care are ca scop încurajarea și sprijinirea inițiativelor menite să asigure dezvoltarea durabilă a comunității. 

„Comunitatea din Gârcini adună poate cele mai multe femei într-o comunitate vulnerabilă. Vulnerabile și ele față de societate prin lipsa educației. Acum, mai mult ca oricând, tehnologia le poate face mai puternice, mai sigure pe ele, mai pregătite pentru a face față schimbării”a declarat Mihaela Cârstea, manager de proiect.

Centrul Digital va fi găzduit de școala numărul 5 din Săcele și va beneficia de suportul studenților voluntari de la Facultatea de Psihologie și Asistență Socială din cadrul Universităţii Transilvania din Brașov, dar și de susținerea membrelor din Asociaţia Femeile se Implică” din Săcele.

„Consider proiectul «Centrul digital pentru femei» din Gârcini o iniţiativă extrem de necesară pentru obţinerea indepedenţei sociale şi economice a fetelor şi femeilor din comunitatea informală Gârcini. Acest Centru va înlesni educaţia digitală atât de necesară obţinerii unei angajări, procurării unor documente, comunicării cu serviciile sociale şi administrative, şi a lărgirii orizontului dezvoltării personale”afirmă Elena Belloiu, Preşedintă Asociaţia „Femeile se Implică”.

„Centrul Digital pentru Femei / Women’s Digital Centers” este un program de educație digitală gratuită pentru femei, lansat de Fundația Grupului Orange în anul 2015. Programul include 320 de centre în 23 de țări și a susținut de-a lungul timpului peste 40.000 de femei în situații dificile de viață.

În România, primul Centru Digital pentru Femei a fost lansat în anul 2018, în București, alături de Centrul Parteneriat pentru Egalitate. În ianuarie 2021, programul a fost extins în două comunităţi vulnerabile din judeţele Braşov şi Sibiu.

Entitate subordonată primarului Virgil Popa, Poliția Locală nu apară interesele cetățenilor săceleni?

 

Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.

Farmacia Precizia