Home / Actual / 24 Ianuarie 1859 – Mica Unire, tăria românilor de a consolida statul modern pe traiectoria europeană

24 Ianuarie 1859 – Mica Unire, tăria românilor de a consolida statul modern pe traiectoria europeană

Secolul al XIX-lea a fost dominat de frământări revoluţionare în care visele, speranţele şi lupta unei generaţii au fost încununate cu realizarea Unirii Principatelor Române – Mica Unire, iar spaţiul carpato-danubiano-pontic devenea România, cârmuit la început de un principe şi mai târziu de un rege.

Generaţia de paşoptişti adunată în jurul revistei ”Dacia Literară”, o elită de intelectuali mânaţi de credinţă şi de patriotism au înfăptuit Unirea Principatelor Române, unirea care a însemnat primul pas spre occidentalizarea instituţională şi politică a statului.Principalii amfitrioni, o generaţie de excepţie, au pus bazele dezvoltării moderne şi au schimbat cursul istoriei şi mai ales destinul poporului român. Au dat un curs al istoriei moderne asupra ceea ce putem numi din perspectivă instituţională, România – un stat european.

Este cunoscut faptul că perioada paşoptistă este caracterizată printr-o orientare culturală cu trăsături specifice unei epocii de avânt revoluţionar, dominate de emancipare socială şi naţională. Este de subliniat astăzi că spiritul revoluţionar al unei generaţii deschidea porţile spre Occident şi lupta pentru promovarea specificului naţional. Retorica lor, alimentată de entuziasm, a dat încredere în poporul român, dorinţa de libertate, autodeterminare şi independenţa.

Frământările patriotice ale secolului al XIX-lea au dat naştere unui curent specific, autentic prin afirmarea unei generaţii de scriitori, gazetari, istorici şi oameni politici, numită de posteritate generaţia paşoptistă. Din perspectivă politică, determinarea lor a însemnat începutul modernităţii instituţionale şi orientare spre Occident. Unirea Principatelor Române a dat naştere unor instituţii simbolice, precum prima universitate românească la Iaşi şi mai târziu la Bucureşti, precum şi reforme sociale, învăţământul primar devine gratuit şi obligatoriu, principii de organizare şi modernizare a statului de separaţia puterilor în stat, desfiinţarea rangurilor şi privilegiilor boiereşti, până la egalitatea în faţa legii, drepturi politice libertăţi individuale.

Paşoptiştii au dat sens istoriei pentru că o generaţie de intelectuali a conştientizat faptul că literatura şi cultura română pot intra în universalitate doar prin valorificarea specificului nostru naţional. Valorificarea specificului cultural a mobilizat masele şi a creat România.În prezent, dacă vom conştientiza puterea noastră creatoare ca naţiune, aşa cum revoluţionarii paşoptişti au dat curs, putem reface unirea românilor, în ţară sau peste hotare.

La noi, în Transilvania, în Țara Bârsei, în Țara “Făgăraşului şi zona Rupea, sărbătorim an de an ziua Unirii cu mândrie, în portul popular, păstrând vie cultura noastră prin obiceiurile şi tradiţiile pe care le respectăm cu sfinţenie. Acest an este primul de când mă ştiu în care nu putem ţine sărbătoarea unirii în mod tradiţional, din cauza pandemiei de COVID-19, care ne ţine acum la distanţă. Trăim momente grele, dar dacă vom conştientiza puterea noastră creatoare ca naţiune, aşa cum revoluţionarii paşoptişti au dat curs, putem reface unirea românilor, în ţară sau peste hotare.

Închei prin cuvintele celebrele ale omului politic Costache Negri: “În visurile mele înflorite se arată viitorul României. Suntem milioane de români răzleţiţi. Ce ne lipseşte ca să ajungem un neam tare? Unirea, numai unirea. Să trăiască unirea românilor!”

Între Bolnoc și Dâmbu Morii ar putea să apară un ansamblu imobiliar format din 20 blocuri cu 7 etaje

Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.

Farmacia Precizia