Home / Actual / 2 săceleni au ajuns la conflict de la vânzarea unei vaci. Unul a fost înjunghiat, iar celălalt arestat pentru tentativă la omor

2 săceleni au ajuns la conflict de la vânzarea unei vaci. Unul a fost înjunghiat, iar celălalt arestat pentru tentativă la omor

Un bărbat de aproximativ 50 de ani a fost la un pas să-i curme viața unui cunoscut de-al său, cu câțiva ani mai tânăr, după ce și-au amintit de „datorii”, în timp ce se cinsteau cu băuturi alcoolice, bucuroși fiind că s-au înțeles în legătură cu o tranzacție, spune mytex.ro

În fapt, cei doi bărbați din Săcele, care sunt crescători de animale, s-au înțeles cu privire la vânzarea unei vaci, dar lucrurile au degenerat, de la alcool.

Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, Claudiu Sandu, a explicat ce au stabilit anchetatorii, în urma primelor cercetări. Astfel, potrivit acestuia, miercuri – 29 septembrie, agresorul ar fi cumpărat de la victimă o vacă, apoi, pentru a „uda” înțelegerea, s-au apucat să bea, iar la un moment dat și-au amintit de niște neînțelegeri mai vechi. În acest context, săceleanul de aproximativ 50 de ani a scos un cuțit cu lama de 15 centimetri și l-a înjunghiat pe amicul său, perforându-i un plămân.

Cazul a fost anunțat în jurul orelor 21.30, prin apel la 112, iar victima a fost transportată de urgență la spital, supraviețuind atacului. Pe de altă parte, inculpatul, L.T., a fost reținut pentru 24 de ore, iar ieri după-masă a fost propus spre arestare preventivă, pentru tentativă la omor, fiind emis mandat pe o perioadă de 30 de zile (cu drept de contestație).

conform mytex.ro

Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.

Magazin alimentar din zona Baciu angajează lucrător comercial. Detalii în articol!

Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.

Farmacia Precizia