Home / Actual / (VIDEO) Scandal în Săcele cu topoare, mascați și o tentativă de omor

(VIDEO) Scandal în Săcele cu topoare, mascați și o tentativă de omor

Sâmbătă, în jurul orei 19,50, dispeceratul Inspectoratului de Politie Judetean Brasov a fost sesizat prin apelul unic de urgență 112, cu privire la faptul că pe raza municipiului Săcele are loc un conflict între mai multe persoane, spune newsbv.ro

Este vorba chiar de o tentativă de crimă în cartierul Gârcini, pe. str. Ghiocelului, unde se pare că mai multe persoane ar fi intrat peste un bărbat în casă și l-ar fi lovit în cap cu lama toporului, spune un martor.

La fața locului au fost dirijate, deîndată, echipaje de poliție, luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale, precum și jandarmi, care au luat primele măsuri de restabilire a ordinii și liniștii publice.

Trei persoane au primit îngrijiri medicale de către echipajele medicale care s-au deplasat la fața locului.

”Echipe mixte formate din polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, Serviciului Criminalistic si Poliției Municipiului Săcele efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate întreaga stare de fapt”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov, comisar de poliție Alina-Maria Ivan.

Victima a fost transportată de urgență la spital.

conform text si video newsbv.ro

Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.

Farmacia Precizia