Home / Actual / (VIDEO) Ciprian Sterpu, presedintele PNL Săcele: ”Avem altceva de făcut, înainte de a ne gândi la o majorare de taxe și impozite locale”

(VIDEO) Ciprian Sterpu, presedintele PNL Săcele: ”Avem altceva de făcut, înainte de a ne gândi la o majorare de taxe și impozite locale”

Cu intenția PSD de a majora taxele și impozitele locale la Săcele tabloul dezastrului administrativ păstorit la Săcele de PSD și Virgil Popa se întregește acum.

După ce au cheltuit rapid un excedent bugetar de peste 22.000.000 lei și după ce au decis să crediteze comunitatea cu 40.000.000 lei, acum pesedistii vor să bage mâna și mai adânc pe buzunarele și portofelele săcelenilor.

Probabil faptul că bate vântul prin visteria de la Săcele sa îi fi determinat să ia această decizie.

Menționez că iau această poziție publică față de subiect, atât din postura de președinte al organizației PNL Săcele, de reprezentant al comunității noastre în Consiliul Județean, dar și în numele colegilor mei consilieri locali săceleni.

Bineînțeles că în campania electorală de la alegerile locale PSD și Virgil Popa nu au suflat o vorbă despre aceste intenții de a credită orașul cu zeci de milioane de lei și de a mari apoi taxele și impozitele locale pentru toți săcelenii.

Iar de această mărire propusă nu scăpă nimeni.

Persoanele fizice ce au în proprietate clădiri nerezidențiale vor plăti un impozit mai mare, cota propusă fiind de 0.3%, față de 0.2% (deci o creștere de indice de 50%).

Dacă va fi votată așa cum este propusă de PSD, cota impozitului/taxei pe clădirile rezidențiale deținute de persoanele juridice ar ajunge în 2022 la 0.1% (față de 0.08% în 2021).

Nici cota impozitului/taxei pentru clădirile nerezidențiale aflate în proprietatea sau deținute de persoanele juridice nu va scăpa de majorare.

Poziția PNL Săcele față de acest subiect este că înainte de a ne gândi la o majorare de taxe și impozite locale, trebuie să analizăm care sunt posibilitățile de a strânge mai mulți bani la buget prin mărirea bazei de impozitare, adică a numărului de persoane.

Primăria Municipiului Săcele, prin serviciul de Taxe și Impozite, trebuie să pună la dispoziția publicului datele corecte referitoare la care este nivelul de colectare al taxelor și impozitelor pe proprietăți.

Nu este normal, la un nivel scăzut de colectare, să îi împovărăm și mai tare tot pe cei ce plătesc an de an doar pentru că avem o administrație ce nu este capabilă să aplice tuturor aceeași măsură.

Un al doilea subiect de discuție este mărirea numărului de plătitori de taxe și impozite locale prin sprijinirea activă a celor ce doresc să intre în legalitate.

Avem în municipiul Săcele un cartier întreg, este vorba de Gârcini, unde să știți că mulți doresc să fie în rând cu lumea.

Și săcelenii din celelate zone doresc aceelasi lucru, ca cei de acolo să plătească pentru teren, clădiri și utilități.

Există un consens în întreaga comunitate săceleană pe acest subiect și cu toate acestea administrația de la Săcele nu face niciun demers pentru a-i sprijini pe aceștia și ulterior pentru a-i taxa.

Astfel se vor strânge mai mulți bani, toți săcelenii vor fi egali în fața legii și nu mai trebuie să apelăm la măsuri de suprataxare.

Dacă vom primi răspuns administrativ la aceste întrebări, suntem deschiși dialogului pentru a găsi cele mai bune soluții.

Până în acel moment, PNL Săcele nu susține această inițiativa de a mari taxele și impozitele locale în municipiul nostru.

Ciprian Sterpu – Presedintele PNL Sacele

Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.

Farmacia Precizia