Home / Actual / Veste bună! Un centru de vaccinare împotriva rujeolei este funcțional în Gârcini

Veste bună! Un centru de vaccinare împotriva rujeolei este funcțional în Gârcini

Veste bună pentru săceleni! Un centru de vaccinare împotriva rujeolei este, de astăzi, funcțional.

Acesta s-a deschis la sediul Școlii Gimnaziale numărul 5 din municipiu. Spațiul în care funcționează centrul este amenajat de municipalitate conform standardelor.

Accesul se face printr-o intrare separată de cea a elevilor, există sursă de apă, grup sanitar, mobilier adecvat consultațiilor, dar și frigider pentru păstrarea dozelor de vaccin la temperatură optimă.

Copiii din zona Săcele, nevaccinați, sunt aduși la noul centru și li se administrează dozele necesare.

Sunt implicați în administrarea vaccinului antirujeolic toți medicii de familie din Săcele, medicii școlari de la cele două licee din oraș, dar și cei trei mediatori sanitari care, zilnic, discută cu săcelenii pe tema utilității vaccinării și îi aduc, la centru, pe cei cu probleme.

Direcția de Sănătate Publică din Brașov asigură dozele și materialul sanitar necesare administrării vaccinului.

Ministrul Sănătătii – Florian Bodog, sosit la Săcele în iulie cu ocazia redeschiderii spitalului, a atras atenția că în Săcele gradul de vaccinare împotriva rujeolei este sub 50%, iar în aceea perioadă în localitate s-au înregistrat 54 de cazuri de infecție.

sursa text si foto: BrasovTV.com

Polițiștii au ajuns la Liceul Tehnologic “Victor Jinga” din Săcele

 

Ciprian Sterpu

Leave a Reply