Home / Actual / Urmărire ca-n filme la care au participat şi poliţiştii săceleni
foto cu caracter informativ

Urmărire ca-n filme la care au participat şi poliţiştii săceleni

Agenții rutieri din Săcele au fost solicitaţi de colegii din Braşov pentru a institui împreună cu jandarmii un filtru în zona Dârste.

Scopul acestui filtru a fost acela de a-l putea prinde pe un șofer despre care aveau informații că se deplasa beat la volan, dinspre Predeal spre Brașov.

Totul s-a transformat într-o urmărire ca-n filme pentru că, la vederea oamenilor legii, conducătorul auto a schimbat brusc direcția de mers și a luat-o în sens invers, spre Predeal, iar poliţiştii au mers în urma vehiculul în trafic peste 50 de km.

Bărbatul a ignorat alte două filtre ale polițiștilor din Prahova, în Bușteni și Sinaia şi a fost oprit pe un drum forestier de pe raza stațiunii Sinaia.

Şoferul, un tânăr, în vârstă de 26 ani din județul Sibiu, a fost testat imediat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0.66 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Oamenii legii au mai aflat că omul nu avea permis de conducere şi în plus, există suspiciunea că ar fi furat autoturismul la volanul căruia se afla din Predeal.

Pe numele lui a fost deschis un dosar penal pentru cumul de infracțiuni.

I.S.U. Brașov, intervenție cu final nefericit la Săcele

Rezumatul ultimilor 4 ani în transportul comun săcelean: “Sarsanale, mirosuri, lipsă de respect”

Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.

Farmacia Precizia