Home / Actual / Un săcelean s-a urcat pe 1 aprilie la volan, dar a ajuns doar până pe Calea Bucuresti din Brașov

Un săcelean s-a urcat pe 1 aprilie la volan, dar a ajuns doar până pe Calea Bucuresti din Brașov

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Rutier Brașov efectuează cercetări într-un dosar penal, pe care l-au deschis după ce au identificat, în trafic, un conducător auto ce se afla sub influența alcoolului.

Astfel, la data de 01 aprilie a.c., în jurul orei 06.00 dimineața, polițiștii au afectuat semnal de oprire unui autoturism, care circula pe Calea București, din municipiul Brașov.

După identificrea conducătorului auto, respectiv a unui bărbat de 53 de ani, din municipiul Săcele, aceștia au observat că persoana prezenta indicii că s-ar afla sub influența alcoolului.

Testarea efectuată cu aparatul etilotest a stabilit că bărbatul avea o alcoolemie de 0,43 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Pentru cele constatate, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală, relativ  la săvârșirea infracțiunii de “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, urmând ca, în cadrul cercetărilor, să se stabilească cu exactitate cantitatea de alcool prezentă în organism.

La acest moment, dosarul este instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.

Terapia TECAR, decontată de CNAS, la Spitalul Municipal Săcele – Saceleanul

 

Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.

Farmacia Precizia