Home / Actual / Un megacomplex hotelier de 4 stele în plan la Săcele. Noi vă spunem unde ar putea apărea el!

Un megacomplex hotelier de 4 stele în plan la Săcele. Noi vă spunem unde ar putea apărea el!

Un proiect mamut în domeniul hotelier ar putea deveni realitate la Săcele.

Este vorba de un complex de 4 stele ce urmează să fie amplasat în zona Vălășoaia – Babarunca.

Conform PUZ-ului investiția va cuprinde spații de cazare, spații alimentație publică, spații de petrecere a timpului liber și de agrement, iar complexul hotelier va fi amplasat pe un teren în suprafață de 26700 mp.

Teritoriul luat în considerare pentru construirea obiectivului se află situat în Săcele, pe DN1A, zona Vălășoaia, cu acces la un drum de exploatare (DE 2869) în lățime de 4,00 m și un front de 127,00 m.

Drumul de exploatare are acces la DN1A, distanța de la parcela de teren studiat până la drumul național este de aproximativ 195,00 m cu traversarea râului Tărlung.

Complexul hotelier propus va fi constituit din șapte cladiri astfel:

  • Trei unități de cazare cu un regim de înălțime P+ 2+ M și 160 locuri cazare fiecare
  • Hotel/restaurant cu niveluri retrase ,un regim maxim de P+ 6 +M+ parcaj subteran doua niveluri. Acesta va cuprinde 340 locuri cazare , 150 locuri restaurant, 40 locuri bar, sali conferinte și alte spații conexe;
  • Hotel/restaurant cu niveluri retrase, un regim maxim de înălțime P+6+M + parcaj subteran doua niveluri. Acesta va cuprinde 580 locuri cazare , 200 locuri restaurant, 40 locuri bar, 60 locuri bistro , centru spa , sali conferinte și alte spații conexe;
  • Restaurant cu un regim de inaltime P+ 1 ce va cuprinde 250 locuri;
  • Club/terasa cu un regim de înalțime P ce va cuprinde 80-100 locuri lamese, spații agrement și alte spații conexe.

S-au prevazut un numar de 385 locuri de parcare din care 135 locuri la nivelul solului și 250 locuri subteran. De asemenea sunt și minim două locuri parcare pentru autocare.

 

Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.

Farmacia Precizia