Home / Tărlungeni / (Tărlungeni) Un bărbat a fost reținut 24 de ore. Ce au aflat polițiștii când l-au oprit în trafic

(Tărlungeni) Un bărbat a fost reținut 24 de ore. Ce au aflat polițiștii când l-au oprit în trafic

Polițiști din cadrul Secției de Poliție Rurală Feldioara efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “ refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice”, “conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și “furtul în scop de folosință”.

În fapt, la data de 09 aprilie 2022, în jurul orei 05.00, polițiștii oprit în trafic, pentru control, un bărbat, în vârstă de 33 ani, care conducea un autoturism pe raza localitățții Tărlungeni, județul Brașov.

Procedându-se la testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat, rezultatul a fost 0,69 mg/l alcool pur.

În consecință, acesta a fost condus la o unitate medicală autorizată, unde acesta a refuzat recoltarea de probe biologice pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.

Cu ocazia verificărilor efectuate în baza de date a Poliției Române a documentelor personale și ale autovehiculului condus, polițiștii au constatat faptul că bărbatul are anulat permisul de conducere, neavând astfel dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

În continuarea cercetărilor efectuate în cauză, cadrele de poliție au stabilit faptul că autoturismul condus aparține unei rude, fiind sustras din posesia proprietarului, fără acordul acestuia. 

În baza probatoriului administrat în cauză, conducătorul a fost a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov.

În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.

 

Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.

Farmacia Precizia