Home / Actual / (Tărlungeni) Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu Streza, Mitropolitul Ardealului, a sfinţit altarul bisericii cu hramul „Acoperământul Maicii Domnului” din cartierul Izvor

(Tărlungeni) Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu Streza, Mitropolitul Ardealului, a sfinţit altarul bisericii cu hramul „Acoperământul Maicii Domnului” din cartierul Izvor

Credincioşii din cartierul Izvor, din Tărlungeni, au primit binecuvântare arhierească în duminica din 25 iunie.

Cu această ocazie, Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu Streza, Mitropolitul Ardealului, a sfinţit altarul bisericii cu hramul „Acoperământul Maicii Domnului” din localitate.

Localnicii l-au întâmpinat pe ierarh înveşmântaţi în costume populare  în număr mare, iar în soborul slujitor, alături de preotul paroh Valentin Oceanu, s-au mai aflat protopopul de Prejmer-Săcele, preotul dr. Sorin Şerban, protopopul de Bran-Zărneşti, preotul Ion Manea, diaconi şi alţi slujitori ai sfintelor altare.

În cadrul Sfintei Liturghii, care a fost oficiată la altarul de vară, Ovidiu Voinescu a fost hirotonit diacon, iar diaconul Andrei-Bogdan Nuţu, a fost hirotonit preot pe seama parohiei Streza-Cârţişoara, Protopopiatul Avrig.

ÎPS Laurenţiu a acordat distincţia „Crucea Şaguniană” pentru mireni primarului comunei Tărlungeni, Severius Florin Beşchea, iar ctitorii, epitropii şi consiliul parohial au primit acte de cinstire.

În aceeaşi curte a fost pusă piatra de temelie a viitoarei biserici a cărei amprentă a fost delimitată.

sursa foto si text bzb.ro

(FOTO) Un șofer și-a făcut mașina praf, dar a distrus și semnele de intrare în Săcele dinspre Cheia. Ulterior, a fugit! – Saceleanul

Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.

Farmacia Precizia