Home / Actual / Cât costă chiriile la Centrul Multicultural şi Educaţional? Cine a propus 500 lei, cine a propus 150 lei şi ce s-a votat!

Cât costă chiriile la Centrul Multicultural şi Educaţional? Cine a propus 500 lei, cine a propus 150 lei şi ce s-a votat!

Deoarece până în momentul de față Sala de spectacole nu a fost utilizată şi nu se pot estima costurile, executivul primăriei a propus un tarif de închiriere de 500 lei pentru 2 ore.

Persoanele şi asociaţiile interesate vor plăti și 200 de lei pentru fiecare oră suplimentară de spectacol, față de cele 2 ore.

Un amendament la această valoare a fost adus în atenţia plenului de consilierul local Ciprian Sterpu, preşedinte al comisiei de Cultură, Tineret şi Sport, cel care a solicitat un tarif de 150 de lei pe oră pentru a impulsiona viaţa cultural-artistică a Municipiului Săcele.

Acest amendament nu a fost susţinut, tarifele de 500 lei şi 200 lei propuse iniţial rămânând cele votate.

Astfel, pentru un eveniment de 3-4 ore organizat în sala de spectacole a Centrului Multicultural si Educațional, suma pe care organizatorii o vor scoate din buzunar este între 700 şi 900 de lei.

Primăria Municipiului Săcele a calculat și tarifele de închiriere a spaţiilor ce sunt oferite diferitelor entităţi ce au activităţi la Centrul Multicultural şi Educaţional.

Iată sumele rezultate, cu precizarea că aceste valori sunt pentru contractele de închiriere cu durata de cel puţin 6 luni:

Sală discuții temă dată (61,10mp) = 0,18 lei/mp/oră  x 61,10 mp +10% = 12,10 lei/oră

Sală șah/table (45,26mp) = 0,18lei/mp/oră x 45,26mp +10% = 8,96 lei/oră

Sală internet (123,48mp) =0,18 lei/mp/oră x 123,48mp +10% = 24,45 lei/oră

Sală de informare (60,15mp) = 0,18 lei/mp/oră x 60,15mp + 10% = 11,9 lei/oră

Sală de lucru pentru persoanele cu dizabilități (66,78mp) = 0,18 lei/mp/oră x 66,78mp + 10% = 13,22 lei/oră

Club voluntari (31,5mp) = 0,18 lei/mp/oră x 31,5mp +10% = 6,24 lei/oră

Sală dans (49,15mp) = 0,18 lei/mp/oră x 49,15 + 10% = 9,73 lei/oră

Sală limbi străine (47,88mp) = 0,18 lei/mp/oră x 47,88 + 10% = 9,48 lei/oră

Atelier îndemânare (93,3mp) = 0,18 lei/mp/oră x 93,3mp +10% = 18,47 lei/oră

Sală pictură (66,78mp) = 0,18lei/mp/oră x 66,78mp +10% = 13,23 lei/oră

Sală muzică (31,15mp) = 0,18 lei/mp/oră x 31,15mp +10% = 6,17 lei/oră

Sala părinților (29,6mp) = 0,18 lei/mp/oră x 29,6mp + 10% = 5,86 lei/oră

Sală lucru manual (37,8 mp) = 0,18lei/mp/oră x 37,8mp +10% = 7,48 lei/oră

Sală expoziții 1 (75,29mp) = 0,18lei/mp/oră x 75,29mp + 10% = 14,91 lei/oră

Sală expoziții 2 (92,93mp) = 0,18lei/mp/oră x 92,93mp +10% = 18,4 lei/oră

 

Ciprian Sterpu

Leave a Reply