Home / Actual / Susţine un proiect săcelean în cadrul evenimentului “Cercul de donatori” Brașov

Susţine un proiect săcelean în cadrul evenimentului “Cercul de donatori” Brașov

Fundația Comunitară Brașov, alături de un grup de voluntari implicați, organizează pe data de 16 noiembrie, a șasea ediție a evenimentului “Cercul de donatori” Brașov. Cercul de donatori este un mecanism de strângere de fonduri prin care un grup de oameni identifică și selectează 3 proiecte din comunitate care vor fi susținute financiar într-un eveniment public.

În cadrul evenimentului, proiectele au la dispoziție max 12 minute să convingă audiența să le acorde fondurile și susținerea necesară desfășurării activității. La finalul prezentării proiectelor, participanții își anunţă intenţia de a susține proiectele care i-au convins prin donaţii pe care le fac pentru acestea.

În 2016 au avut loc 15 Cercuri de donatori în 12 orașe din țară. Peste 800 de donatori au sprijinit 44 de proiecte locale cu peste 243.000 de lei. În Braşov, Fundaţia Comunitară Braşov a organizat 5 ediţii de Cercuri de donatori, unde peste 400 de donatori au susţinut 15 proiecte locale cu fonduri în valoare de 71.100 de lei.

La ultima ediție a Cercului de donatori, s-au strâns 14.100 de lei pentru pentru 3 proiecte locale: achiziţie de instrumente muzicale pentru Liceul de muzică Tudor Ciortea, organizarea evenimentului „Galeria terapiilor” pentru familiile copiilor cu dizabilităţi şi amenajarea curţii Asociaţiei pentru Educaţie practică şi creativă.

Proiectul săcelean

Asociația Atelier Săcelean, proiect ”Muzică pentru sufletul și mintea copiilor noștri”

”Limbajul musical s-a dovedit cea mai nobilă formă de eliminare a diferențelor sociale, entice, religioase, rasiale, fiind benefic nu numai copiilor români, ci și imaginii pe care țara noastră o construiește în afara granițelor.” (Ion Marin, fondatorul corului ”Madrigal”)

Principala problemă cu care se confruntă corul de copii săcelean, ”Prietenii Cântăreți”, o constituie lipsa fondurilor necesare pentru desfășurarea activității lor muzicale pe care nu și le pot achiziționa din fonduri proprii.

Obiectivele principale ale proiectului sunt ca prin achiziționarea instrumentelor muzicale o serie de 12 copii din cor să învețe să cânte la chitară, pe lângă partea vocală. Scopul principal îl reprezintă formarea unei stime de sine pozitivă prin dezvoltarea și valorizarea calităților personale, cele muzicale în principal.

Cu finanțarea cerută, în valoare de 5.500 de lei, asociația se concentrează pe achiziția de instrumente muzicale, respectiv un număr de 8 chitare acustice + accesorii huse, capodastre, curele, acordoare, suporturi chitări și trepiede partituri. Pe lângă instrumente, grupul mai are nevoie și de sistem de sonorizare și amplificare.

sursa text brasovultau.ro

 

Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.

Farmacia Precizia

Leave a Reply