Home / Tărlungeni / Start depunerii de cereri pentru lemnul de foc și la Tărlungeni

Start depunerii de cereri pentru lemnul de foc și la Tărlungeni

Stimați cetățeni, având în vedere numărul mare de solicitări, revenim cu precizări referitoare la depunerea cererilor pentru material lemnos:
1. Acestea pot fi depuse fie la Registratura Primăriei fie prin internet
2. Cei care doresc să depună la registratura Primăriei pot descărca formularul de la http://www.comunatarlungeni.ro/cererilemne2021 îl imprimă, anexează documentele doveditoare solicitate și îl depun la registratura Primăriei. Cine nu are posibilitatea de a imprima formularul, îl găsește gratuit la Registratura Primăriei
3. Cei care doresc să depună cererea prin internet pot descărca formularul și există două variante
a) fie îl imprimă, îl completează iar apoi acesta împreună cu scanări/fotografii ale documentelor doveditoare să fie trimise pe adresa de email [email protected]
b) fie completează direct pe computer/tabletă/telefon formularul în browser (testat în Google Chrome, Microsoft Edge, Apple Safari) sau utilizându-se aplicația Adobe Acrobat Reader, îl salvează și apoi împreună cu documentele solicitate îl transmit la adresa de email [email protected]
Atragem atenția că formularele pentru persoane fizice și persoane juridice sunt diferite. În cazul persoanelor juridice este acceptată și semnătura electronică.
Așa cum am precizat în informarea anterioară, Ocolul Silvic Ciucaș R.A. este pregătit pentru a începe livrările, existând stoc de material lemnos.
Astfel, facem apel la dumneavoastră ca, pe cât posibil, să utilizați depunerea prin internet a solicitărilor pentru evitarea aglomerației și pentru a respecta recomandările cu privire la prevenirea răspândirii infecției cu noul coronavirus.
Vă mulțumim și vă rugăm să distribuiți acest mesaj.

conform comunicat Primaria Tarlungeni

Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.

Farmacia Precizia