Home / Actual / Spitalul Municipal Săcele se redeschide pe 19 iulie, deocamdată ca un ambulatoriu.

Spitalul Municipal Săcele se redeschide pe 19 iulie, deocamdată ca un ambulatoriu.

In prima fază, spitalul va funcţiona în regim ambulatoriu (policlinică) urmand ca in trei-patru luni, unitatea să asigure şi spitalizare continuă.

Deşi paşi mici s-au mai făcut şi în anii precedenti, din luna iulie 2016 s-au început demersurile necesare redeschiderii, deoarece administratia actuală a considerat că o localitate cu rang de municipiu asa cum este Săcele și locuitorii ei, au neapărată nevoie de un astfel de obiectiv.

Eforturile întreprinse de administrația săceleană nu au fost deloc ușoare, dimpotrivă au fost foarte grele.

Din fericire munca a fost încununată cu succes, iar din 19 iulie Spitalul Municipal Săcele va fi deschis săcelenilor, deocamdată ca un ambulatoriu.

Costurile redeschiderii sunt în această fază sunt de aproximativ 600.000 lei pentru investiţii în echipamente, dotări sau aparatură, la care se adaugă 800.000 de lei pentru resursele umane şi alte cheltuieli.

Depistat la Săcele și trimis la reeducare la Târgu Ocna

Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.

Farmacia Precizia

Leave a Reply