Home / Actual / Scandal la Săcele cu infracţiuni de „distrugere” şi „ameninţare”

Scandal la Săcele cu infracţiuni de „distrugere” şi „ameninţare”

Poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Săcele efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „distrugere” şi „ameninţare”, cu persoana suspectă în stare de reţinere.

Oamenii legii au fost sesizaţi cu privire la un scandal aflat în desfăşurare la un imobil din localitate. 

Astfel, în zona indicată a fost direcţionat un echipaj de poliţie, care a constatat că o poartă a unei locuinţe a fost distrusă de un bărbat, care a adresat în acelaşi timp şi ameninţări cu acte grave de violenţă proprietarului.

„La acest moment, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov”, a spus Daniel Zontea, purtător de cuvânt IPJ Braşov.

După identificarea agresorului, un bărbat de 60 de ani, din localitatea Săcele, acesta a continuat să aducă ameninţări persoanei vătămate.

Ca urmare a acestor fapte, poliţiştii au întocmit un dosar de cercetare penală pentru acţiunile sale de violenţă şi ameninţare, iar în urma probelor administrate au dispus reţinerea bărbatului pentru o perioadă de 24 de ore şi introducerea acestuia în arestul IPJ Braşov.

(Reportaj FOTO) Talciok ieftin! Sântilia la Săcele, sub Popa Virgil: Sutiene, chiloți și rochii înflorate la vânzare, porumb fiert la consum și tatuaje semipermanente – Saceleanul

Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.

Farmacia Precizia