Home / Actual / Săcelean cercetat în stare de libertate după ce i-a rupt piciorul fiului său

Săcelean cercetat în stare de libertate după ce i-a rupt piciorul fiului său

Un săcelean în vârstă de 30 de ani este cercetat în stare de libertate pentru violență în familie, după ce în seara zilei de duminică 3 septembrie și-ar fi agresat fiul de 7 ani, provocându-i acestuia o fractură la nivelul tibiei. 

În jurul orelor 22.20, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Săcele au fost sesizați, de către o femeie de 27 ani, cu privire la faptul că, în timp ce se aflau la domiciliul părinților ei, concubinul său l-a agresat fizic pe fiul lor minor în vârstă de 7 ani.

Polițiștii care s-au deplasat la fața locului, au identificat bărbatul, de 30 ani, care pe fondul unor neînțelegeri cu concubina sa și a unui conflict cu aceasta, și-a agresat fiul minor, prinzându-i acestuia piciorul între tocul și ușa de acces în locuință. Minorul a fost transportat la Spitalul de Pediatrie Brașov unde i s-a stabilit diagnosticul de ”fractură treime medie tibie dreaptă” și nu a rămas internat. Împotriva bărbatului a fost dispusă efectuarea în continuare a urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie. Acesta a fost reținut, pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arest Preventiv al I.P.J. Brașov.

Gabriela Dinu – purtător de cuvânt a Poliţiei Judeţene Braşov

Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov a formulat propunere pentru arestarea preventivă a bărbatului, dar magistratul a respins solicitarea și a dispus cercetarea acestuia în stare de libertate.

Cercetările sunt continuate de polițiștii Poliției Municipiului Săcele, în dosarul penal instrumentat sub supravegherea unității de parchet competente, pentru stabilirea cu exactitate a întregii stări de fapt.

Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.

Farmacia Precizia

Leave a Reply