Home / Actual / Săcele: Polițiștii au verificat peste 50 de autovehicule, iar în cazul a 16 conducători auto au fost aplicate sancțiuni cu o valoare de aproape 9.000 de lei.

Săcele: Polițiștii au verificat peste 50 de autovehicule, iar în cazul a 16 conducători auto au fost aplicate sancțiuni cu o valoare de aproape 9.000 de lei.

La data de 5 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Săcele au desfășurat o acțiune, care a vizat menținerea gradului de siguranță rutieră, prin identificarea conducătorilor auto care nu respectă regimul legal de viteză, dar și prin identificarea conducătorilor auto aflați sub influența alcoolului ori a substanțelor interzise.

Acțiunea polițiștilor s-a desfășurat în două intervale orare, când, în baza datelor colectate, au avut loc creșteri ale numărului de accidente rutiere.

În urma acțiunii, polițiștii au verificat peste 50 de autovehicule, iar în cazul a 16 conducători auto, identificați cu abateri la regimul rutier, au fost aplicate sancțiuni cu o valoare de aproape 9.000 de lei.

De asemenea, pentru 4 dintre conducătorii auto sancționați a fost luată și măsura complementară de reținere a permisului de conducere, întrucât aparatul radar i-a înregistrat cu viteze de peste 50 de km/h față de limita maximă admisă.

Reamintim că obiectivul acțiunilor de acest tip îl reprezintă siguranța cetățenilor, sens în care activitățile operative vor continua în perioada următoare.

Un alt caz a fost înregistrat vineri, 6 octombrie, în jurul orei 15.55, la Săcele, pe strada Câmpului, a fost oprită în trafic o femeie, în vârstă de 21 ani, în cazul acesteia constatându-se că „aceasta nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, autoturismul fiindu-i încredinţat de către un bărbat, deşi avea cunoştinţă că femeia nu deţine permis de conducere”.

5 străzi din Săcele nu vor avea curent electric pentru 4 ore în data de 11 octombrie – Saceleanul

Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.

Farmacia Precizia