Home / Actual / Săcele: Doi adolescenţi, arestaţi sub acuzaţia că jefuiau tineri de vârsta lor. Ei le luau victimelor tot ce puteau, de la bani şi telefoane, până la haine

Săcele: Doi adolescenţi, arestaţi sub acuzaţia că jefuiau tineri de vârsta lor. Ei le luau victimelor tot ce puteau, de la bani şi telefoane, până la haine

Doi adolescenţi cu vârste de 14, respectiv 15 ani, au fost arestaţi preventiv pentru comiterea mai multor infracţiuni cu violenţă, ei fiind suspectaţi că jefuiau alţi adolescenţi care îşi petreceau timpul liber în apropierea unor centre comerciale.

Sub ameninţare, atacatorii le luau altor băieţi telefoane, bijuterii, boxe portabile, iar unul dintre ei a luat inclusiv hanoracul uneia dintre victime.

Poliţiştii au documentat trei astfel de fapte şi continuă investigaţiile în privinţa activităţii infracţionale a celor doi, relatează News.ro.

Cei doi adolescenţi arestaţi preventiv sunt din municipiul Săcele, iar ancheta care îi vizează a fost deschisă după ce, la finalul lunii octombrie, Poliţia Municipiului Braşov a primit o reclamaţie legată de faptul că trei adolescenţi cu vârste între 11 şi 14 ani care se aflau în apropierea unor spaţii comerciale din municipiu au fost ameninţaţi şi jefuiţi.

Ancheta demarată de Biroul Investigaţii Criminale Braşov a dus la identificarea a doi tineri din municipiul Săcele drept principali suspecţi.

„În cadrul verificărilor, poliţiştii au stabilit că cei doi, la data de 22 octombrie, ar fi abordat trei tineri, pe care i-au întâlnit în apropierea unui spaţiu comercial şi le-au luat bunurile pe care le aveau asupra lor, respectiv un lănţişor, o boxă portabilă şi chiar hanoracul uneia dintre victime.

Pentru a-i intimida, cei doi le-au transmis tinerilor să nu reclame cele petrecute, întrucât vor fi ulterior pedepsiţi”, informează sâmbătă Poliţia judeţeană Braşov.

Trei zile mai târziu, cei doi tineri au întâlnit din nou pe una dintre victime, care se afla în preajma altor tineri şi, profitând de starea de temere pe care o provocaseră deja, le-au sustras, tot sub ameninţare, telefonul mobil şi o pereche de căşti audio.

De asemenea, cei doi i-au ameninţat din nou pe tineri cu acte de violenţă, în cazul în care vor intenţiona să anunţe incidentul.

Ciprian Sterpu, vicepreședinte Consiliul Județean Brașov: Echipamente medicale performante vor întregi dotările Maternităţii Braşov – Saceleanul

Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.

Farmacia Precizia