Home / Actual / S-a semnat! Modernizarea drumului Câmpina – Valea Doftanei – Săcele a intrat în etapa studiului de fezabilitate

S-a semnat! Modernizarea drumului Câmpina – Valea Doftanei – Săcele a intrat în etapa studiului de fezabilitate

Joi a avut loc la Brasov semnarea contractului pentru realizarea studiului de fezabilitate al proiectului de reabilitare și modernizare a drumului Valea Doftanei – Brădet.

Este o etapa care porneste de fapt acest proiect deosebit de important si pentru comunitatea saceleana.

Acesta va reprezenta o variantă de circulație prin care să se reducă aglomerația de pe Valea Prahovei și va prelua o parte din traficul ușor.

Este o veste foarte bună pentru săceleni si ma bucur ca am avut onoarea de a participa direct la semnarea acestui contract.

Modernizarea drumului judetean DJ102I va aduce bunastare si pentru municipiul nostru, dar si cateva provocari pe care trebuie sa stim sa le gestionam din timp.

Ciprian Sterpu – Consilier local al PNL Sacele

Proiectul vizează două tronsoane de aproximativ 24 de km în total, unde drumul este în mare parte neasfaltat, cu sectoare de drum forestier, iar obiectivul de investiții va implica atât exproprieri de terenuri, cât și relocare de utilități.

Conform estimărilor, până la sfârșitul anului ar urma să demareze procedurile de achiziție publică a lucrărilor de execuție. 

Durata estimată pentru realizarea studiilor este de 4 luni, iar valoarea estimată este de 2.873.805 lei, fără TVA.

In cadrul contractului, se vor realiza, pe langa studiul de fezabilitate (SF) necesar reabilitarii celor 24 de km de drum, si celelalte studii necesare intocmirii documentatiei de aprobare a indicatorilor tehnico-economici (studiul topografic, studiul geotehnic, planul de situatie pe ridicare topografica, studiul de trafic, studiul hidraulic si hidrogeologic, documentatia pentru scoaterea din circuitul forestier, expertiza tehnica), precum si obtinerea certificatelor de urbanism, a avizelor, acordurilor si studiilor specifice.

Dupa finalizarea studiului de fezabilitate, vor urma procedurile legale cu privire la aprobarea indicatorilor tehnico-economici si, ulterior, va putea fi demarata procedura de achizitie publica privind contractarea lucrarilor de executie.

Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.

Farmacia Precizia