Home / Actual / Prins fără permis după o plimbare cu autoturismul în cartierul Ștefan cel Mare

Prins fără permis după o plimbare cu autoturismul în cartierul Ștefan cel Mare

La data de 20 aprilie 2020, în jurul orei 18.00, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Săcele au oprit în trafic, pentru control, un tânăr, în vârstă de 20 ani, care conducea un autoturism pe str. Ștefan cel Mare.

Cu ocazia verificărilor efectuate în baza de date a Poliției Române a documentelor personale și ale autovehiculului condus, polițiștii au constatat faptul că tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

 În cauză, s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul  săvârșirii infracțiunii de “conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.

Numărul persoanelor reținute în Gârcini a ajuns la 16

Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.

Farmacia Precizia