Home / Actual / Prin asfaltul scump și proaspăt turnat în Bunloc au început să apară iarba și bălăriile

Prin asfaltul scump și proaspăt turnat în Bunloc au început să apară iarba și bălăriile

La Săcele, iarba crește din asfalt!

Pare absurd, dar lucrările efectuate pe mai multe străzi din localitate au fost atât de “bine pregatite” încât acum vegetația își face loc ușor-ușor la suprafață.

După ce mai multe străzi din Bunloc au fost asfaltate, spre bucuria locatarilor, dar spre marea nedumerire a celorlalți săceleni care pun întrebarea firească “De ce acolo s-a putut și în alte zone, nu?”, iată că apar și primele probleme.

Mici, ce-i drept, căci nu este un capăt de țară, dar este un capăt de buget (care s-a cam topit la S[cele) … Exemplu grăitor pentru felul în care se efectuează lucrările publice în Municipiul Săcele.

În batjocură, ar spune specialiștii care vorbesc de niște etape sărite în pregătirea acestor lucrări, cum ar fi straturile de structură și suprastructură, de introducerea de asfalt frezat din alte zone în loc de piatră spartă și de lipsa unor tratamente de ierbicidare.

Dacă vi se pare că nu este mare lucru, vă reamintim că suntem prea săraci pentru a face lucrări de mântuială.

Locuitorul de pe strada Livezii revine cu un mesaj către primar deoarece acesta nu îi răspunde!

 

Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.

Farmacia Precizia