Home / Actual / Primarul anti-săcelean: Popa Virgil sfidează comunitatea și merge înainte cu propunerea de mărire de taxe și impozite locale

Primarul anti-săcelean: Popa Virgil sfidează comunitatea și merge înainte cu propunerea de mărire de taxe și impozite locale

Aflat la ultimul mandat de primar, dar cu o majoritate obedientă în Consiliul Local Săcele, acolo unde PSD și UDMR îi fac jocurile, Popa Virgil merge înainte cu mandatul său administrativ anti-săcelean și propune majorarea de taxe și impozite locale așa cum am prezentat în săptămânile trecute.

Nimeni nu va scăpa de aceste măriri de taxe și impozite locale: nici persoanele fizice, nici cele juridice.

Conform acestei propuneri asumată de primarul Popa Virgil toți săcelenii vor plăti impozite și taxe locale mai mari, în special pe cele mai importante 4 categorii: impozitele pe proprietate.

Cota impozitului pentru clădirile rezidențiale și clădirile anexă aflate în proprietatea persoanelor fizice va crește cu 12,5% în anul urmator, iar clădirile nerezidențiale aflate tot în proprietatea persoanelor fizice cu 33,3%.

Vestea rea este că nu scapă nici persoanele juridice. 

Acestea vor fi suprataxate pentru ambele categorii de clădiri, rezidențiale cu 100% creștere și nerezidențiale cu 12,5%

Cine voteaza PENTRU marire si cine NU!

Până în acest moment, din cele 3 partide ce au reprezentanți în Consiliul Local, doar liberalii au spus clar NU acestei propuneri de majorare.

Cum PNL are doar 9 consilieri locali, iar PSD și UDMR au 10 împreună, soarta taxelor și a impozitelor locale va fi decisă de cei 7 din PSD și 3 din UDMR.

Pe surse, aceștia vor vota cu mare bucurie propunerea lui Popa Virgil de a supra-taxa comunitatea săceleană și nu au public niciun cuvânt de spus.

De altfel, solicitați pe adresele de email să ofere un punct de vedere referitor la această chestiune, niciun consilier local al PSD sau UDMR nu a binevoit să comunice cu comunitatea pe care o reprezintă în intermediului celui mai important site de știri locale din municipiu, Saceleanul.ro. 

PNL spune NU majorării de taxe și impozite locale la Săcele. PSD și UDMR sunt obediente primarului Popa Virgil

 

 

Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.

Farmacia Precizia