Home / Actual / Premiul “Oraș mic, cetățeni mari” a fost obținut de Asociația Femeile se Implică pentru inițierea Grupului Civic Săcele – Cetățenii în acțiune!

Premiul “Oraș mic, cetățeni mari” a fost obținut de Asociația Femeile se Implică pentru inițierea Grupului Civic Săcele – Cetățenii în acțiune!

Activitatea civică de la Săcele a fost premiată în cadrul Galei Premiilor Participării Publice ce a avut loc pe 17 aprilie la sala Rapsodia din Bucureşti.

Evenimentul a fost organizat de CeRe: Centrul de Resurse pentru participare publică si s-a aflat la cea de-a X-a editie!

Sacelele a fost prezent pe scena prin intermediul Asociației Femeile se Implică, pentru Grupul Civic Săcele – Cetățenii în Acțiune aceasta prind premiul: “Oraș mic, cetățeni mari!”

Înfiinţarea ONG-ului A-FI sau Asociaţia “Femeile se Implică” este rezultatul implicării doamnei Elena Belloiu (foto dreapta-sus).

Activ observator al realităţilor locale, Elena Belloiu a căutat să se informez cât mai mult asupra tuturor aspectelor ce privesc viaţa comunităţii săcelene, însă s-a lovit de lipsa de transparenţă, pe care o consideră o cauză a situaţiei actuale.

De aici până la demararea unui demers civic a fost doar un pas.

Astăzi A-FI sau Asociaţia “Femeile se Implică” este o asociație puternică, recunoscută pentru efervescenta ideilor și a acțiunilor întreprinse, iar grupul Grupul Civic Săcele – Cetățenii în Acțiune este o voce a comunității.

Iată și lista celorlalte premii acordate:

Consiliul Național al Elevilor pentru campania Educația, siguranță națională! Premiul Examen de realitate

Alianța România Fără Orfani (ARFO), pentru campania România Fără Orfani, Premiul Plasament cu grijă

Asociația Merci Charity Boutique, pentru campania Acces echitabil la servicii de medicină dentară pentru copiii de la sate și copiii cu cancer, Premiul Ordin de deplasare pentru sănătate

Primăria Cluj-Napoca, pentru Bugetare participativă Cluj-Napoca 2018, Premiul Om cu om facem bugetul

Primăria Cluj-Napoca, pentru CIIC – Centrul de Inovare și Imaginație Civică din Cluj-Napoca, Premiul Pe fir cu cetățenii

Fundaţia Romanian Angel Appeal, pentru Legea Tuberculozei, Premiul Aviz pozitiv la vindecare

Asociația MozaiQ LGBT, pentru campania “Iubirea nu se votează!, Premiul Boicot la URnĂ

Primăria Râmnicu Sărat, pentru proiectul #SUSRâmnicul – Râmnicu Sărat – model al dezvoltării durabile, Premiul Special pentru Tineret

Asociația Rădăuțiul Civic, pentru Salvarea lacului „Al. Sahia” din Rădăuți și redarea lui comunității, Premiul Puterea n-a intrat la apă

Diana Oncioiu, Dela0, Premiul Special pentru Jurnalism Un stilou numit putere

Grupul Iniţiativa Favorit, Grupul de Iniţiativă Civică Lacul Tei şi Grupul Iniţiativa Prelungirea Ghencea, Premiul Premiul Special CeRe, Premiul deceniului

Fotografii de @ Cosmin Sbarcea

Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.

Farmacia Precizia