Home / Actual / Premii la Festivalul „Dor de Folk“ pentru Cezara Creţu şi Iulia Lupşa

Premii la Festivalul „Dor de Folk“ pentru Cezara Creţu şi Iulia Lupşa

Festivalul „Dor de Folk“, singurul festival-concurs de acest gen din Braşov, şi-a desemnat laureaţii, printre aceştia şi artişti din Săcele. De la cei mai mici folkişti, prichindei de şcoală gimnazială, pînă la elevi de liceu şi studenţi, cu toţii au urcat pe scenă şi au cîntat melodii frumoase din folkul românesc sau chiar compoziţii proprii. Festivalul a descoperit tinere talente, dar dincolo de lauri şi premii consistente, concurenţii au avut de cîştigat şi prieteni noi.

O zi întreagă de folk

Cea de-a treia ediţie a de-acum tradiţionalului Festival „Dor de Folk“ a reunit peste o sută de participanţi din mai multe judeţe. După maratonul celor 50 de momente susţinute de solişti şi grupuri folk, juriul a decis cîştigătorii. Gala Laureaţilor a însemnat nu mai puţin de 27 de diplome şi tot atîtea premii constînd în chitare, instrumente şi accesorii muzicale.

cezaraProfesorul Valentin Muntean, producătorul Festivalului Studenţesc „Gaudeamus“, a oferit posibilitatea înregistrării unei piese într-un studio profesional. După ce le-au mai trecut emoţiile, laureaţii au cîntat alături de Ioana Culbece, cîştigătoarea Trofelului „Dor de Folk“ de anul trecut. A urmat un recital de zile mari al îndrăgitei cantautoarei Maria Gheorghiu, care a fost şi preşedintele juriului. Cele 10 ore de folk s-au încheiat cu Grupul 67 PM.

iulia lupsaCezara Cretu (foto stanga) din Sacele a obtinut Locul I la sectiunea Compozitie – Individual, fiind urmata de Iulia Lupsa (foto dreapta), tot din Sacele (Locul II). Cezara Cretu a mai obtinut si Premiul Special Gaudeamus.

Festivalul „Dor de Folk“ este organizat de preotul Costin Butnar şi susţine candidatura Braşovului la titlul de capitală culturală europeană. Părintele, el însuşi folkist, a iniţiat această manifestare pentru elevi şi studenţi pentru a le oferi tinerilor artişti şansa de a-şi măsura forţele în creaţie şi interpretare, dar mai ales pentru a sădi în sufletele lor bucuria de a cînta pe strune de chitară.

Iata si lista de premii a acestei editii a Festivalului “Dor de Folk”:

Laureaţi

ŞCOALĂ GENERALĂ
Interpretare
Individual: 1. Patricia Tomits (Sibiu) 2. Alexandra Mihaela Săndulescu (Bucureşti) 3. Kethy Bivolaru (Bucureşti)
Grupuri: 1. „Picături de rouă“ (Zărneşti, Braşov) 3. „Eu cred“ (Taşca, Neamţ) şi „Românaşul“ (Prejmer, Braşov)
LICEU
Interpretare
Individual: 1.Paul-Valentin Briean (Braşov) 2. Ionuţ Stoian (Piatra Neamţ) 3. Flavius Ciubotaru (Bucureşti)
Grupuri: 1. „Acasă“ (Piatra Neamţ) 2. „Perspective“ (Braşov) 3. „Floare de Colţ“ (Zărneşti, Braşov)
Compoziţie
Individual: 1. Cezara Creţu (Săcele, Braşov) 2. Iulia-Cristina Lupşa (Săcele, Braşov) 3. Vlad Calimandriuc (Botoşani)
Grupuri: „Floare de Colţ“ (Zărneşti, Braşov)
STUDENŢI
Interpretare
Individual: 1. Vlad Pîrîu (Braşov) 2. Claudiu Palalae (Braşov) 3. Alina-Melania Doroftei (Braşov)

PREMII SPECIALE

Trofeul „Dor de Folk“: Dafina Neagu (Braşov)
Premiul Special al Juriului: Lizabett Russo (Braşov)
Premiul Special Presei: Alina-Melania Doroftei (Braşov)
Premiul de popularitate: Grupul „Perspective“ (Braşov)
Premiul special pentru calităţi vocale: Andreea-Maria Minea de la „High Tone Group“ (Întorsura Buzăului)
Premiul Tinereţii: Ana-Atena Butnar (Braşov)
Premiul Gaudeamus: Cezara Creţu (Săcele, Braşov)

sursa: monitorulexpres.ro

foto cover: Editia a II-a din 2014

Leave a Reply