Home / Actual / Prefectul Brașovului, Cătălin Văsii, își anunță demisia după aproape șapte ani de mandat

Prefectul Brașovului, Cătălin Văsii, își anunță demisia după aproape șapte ani de mandat

Prefectul județului Brașov, Cătălin Mihai Văsii, a anunțat că își va înainta demisia din funcție, punând capăt unei perioade de aproape șapte ani în fruntea Instituției Prefectului. Anunțul a fost făcut printr-un mesaj public în care acesta descrie mandatul său drept „una dintre cele mai intense, onorante și frumoase etape” ale carierei sale profesionale.

Potrivit lui Văsii, decizia de a demisiona a fost luată cu mai multe zile în urmă, însă a ales să rămână în funcție până la finalizarea tuturor angajamentelor asumate. Ultimul dintre acestea a fost organizarea și participarea la ceremonia dedicată Zilei Armatei României.

„Îmi voi înainta demisia mâine, cu liniștea că am făcut tot ce mi-a stat în putință pentru binele comunității acestui județ, ghidat mereu de bună-credință, echilibru și respect”, a transmis prefectul.

În bilanțul său, Cătălin Văsii a amintit principalele provocări gestionate în această perioadă, între care pandemia de COVID-19, criza refugiaților și episoadele de gripă aviară și pestă porcină. Totodată, acesta a evidențiat proiectele realizate pentru comunitatea brașoveană și colaborarea cu instituțiile publice, organizațiile neguvernamentale și cetățenii.

Prefectul și-a exprimat recunoștința față de colegii din Instituția Prefectului, colaboratorii instituționali și membrii Organizației Județene Brașov a Partidului Național Liberal, care i-au acordat sprijin pe parcursul mandatului.

Deși părăsește funcția administrativă, Văsii a precizat că va rămâne implicat în activitatea politică, în calitate de liberal și președinte interimar al Organizației Județene PNL Brașov, acolo unde va conduce in continuare partidul in opozitie.

„Funcțiile vin și pleacă, însă atașamentul meu față de acest județ și de oamenii săi rămâne neschimbat”, a transmis acesta, urând succes viitorului prefect și asigurând comunitatea brașoveană că va rămâne un partener de încredere.

Demisia lui Cătălin Văsii deschide astfel procedura de numire a unui nou prefect al județului Brașov.

Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.

Farmacia Precizia