Home / Actual / Polițiștii săceleni au depistat un tânăr de 19 ani ce conducea și fără permis, și după ce consumase alcool

Polițiștii săceleni au depistat un tânăr de 19 ani ce conducea și fără permis, și după ce consumase alcool

Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Săcele efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului” și “conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.

În fapt, la data de 19 decembrie 2021, în jurul orei 15.50, polițiștii au oprit în trafic, pentru control, un tânăr, în vârstă de 19 ani, care conducea un autovehicul, acesta fiind oprit pentru control la intersecția DJ103B cu strada Zizinului din localitatea Tărlungeni, județul Brașov.         

Procedându-se la testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0,85 mg/l alcool pur.

În consecință, acesta a fost condus la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.   

În urma verificărilor efectuate în baza de date a Poliției Române a documentelor personale și ale autovehiculului condus, polițiștii au constatat faptul că tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.     

În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei.

(FOTO) Mos Crăciun a ajuns deja pe strada Mocanilor din Săcele

Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.

Farmacia Precizia