Home / Actual / Podul vechi de la Dârste ar putea fi demolat. Are peste 50 de ani vechime

Podul vechi de la Dârste ar putea fi demolat. Are peste 50 de ani vechime

„Starea tehnică necorespunzătoare” este principalul motiv pentru care podul vechi ce face legatura dintre Săcele și Brașov ar putea fi demolat.

Decizia va fi luată de specialiştii care vor face o a doua expertiză a pasajului, dar vestea rea este că prin aceeaşi procedură a trecut şi cel nou, iar pentru ambele recomandarea specialiştilor a fost că au nevoie de reparaţii.

Reabilitarea sau reconstrucția acestui pod vechi se va face doar după ce administrațiile din Brașov și Săcele vor ajunge la un numitor comun, deoarece construcția se află cu un capăt într-o localitate și cu unul în cealaltă.

„Una dintre soluţiile analizate este ca Primăria Săcele să cedeze municipiului Braşov partea lor din poduri, astfel încât noi să putem derula investiţia. Ulterior, porţiunile din poduri care nu sunt pe teritoriul municipiului Braşov ar urma să se «întoarcă» la Săcele”, a declarat purtătorul de cuvânt al Primăriei Braşov, Sorin Toarcea, conform bzb.ro

Totusi „cât timp se va lucra la unul dintre pasaje, traficul rutier va fi direcţionat pe celălalt”, a mai spus Sorin Toarcea pentru publicația citată.

Primăria Săcele, Fincodrum, Teldrum, Liviu Dragnea, PSD

Decizie locală! Locurile de joacă rămân închise, în schimb se redeschid terenurile de sport multifuncționale

Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.

Farmacia Precizia