Home / Actual / Oktoberfest Brașov 2025 începe oficial la ora 19:00, în Parcul Tractorul

Oktoberfest Brașov 2025 începe oficial la ora 19:00, în Parcul Tractorul

Oktoberfest Brașov 2025 începe oficial la ora 19:00, în Parcul Tractorul.

Laminor Arena Events SRL clarifică oficial situația privind organizarea evenimentului Oktoberfest Brașov 2025

În contextul informațiilor eronate vehiculate în spațiul public în ultimele zile, Laminor Arena Events SRL – organizatorul evenimentului Oktoberfest Brașov 2025 – face următoarele precizări menite să restabilească adevărul și să asigure publicul brașovean și partenerii comerciali că ediția 2025 se va desfășura conform planificării și în deplină legalitate.

Laminor Arena Events SRL deține drepturile exclusive de utilizare a mărcii „Oktoberfest” pe teritoriul României, în baza unei licențe oficiale acordate de Primăria München, orașul de origine al festivalului.

Această licență garantează faptul că evenimentul de la Brașov este recunoscut în rețeaua internațională Oktoberfest și respectă standardele de organizare impuse la nivel global.

Spre deosebire de foștii organizatori – Bonima SRL și domnul Cristian Macedonschi – care nu au deținut niciodată o licență oficială, Laminor Arena Events SRL organizează festivalul în conformitate cu normele de protecție a mărcilor și cu respectarea legislației naționale și europene în vigoare.

În vederea organizării Oktoberfest Brașov 2025, Laminor Arena Events SRL a depus toate documentele necesare în termenul legal la Primăria Municipiului Brașov, achitând integral taxele aferente.

• Licența oficială „Oktoberfest” emisă de Primăria München a fost depusă în copie conformă la dosarul de autorizare;

• Avizele de securitate la incendii, sănătate publică și protecție a mediului au fost obținute conform legislației în vigoare;

• Evenimentul a primit aprobarea formală a autorităților competente, ceea ce garantează desfășurarea sa în condiții de legalitate și siguranță pentru participanți.

Administratorul Laminor Arena Events SRL este brașovean și are o viziune clară: organizarea unui festival de înaltă calitate, recunoscut oficial, care să devină un reper pentru turismul și viața culturală a orașului.

În ultimele zile, au fost lansate în spațiul public informații false referitoare la „lipsa licenței” și presupusa „anulare” a evenimentului. Aceste afirmații provin de la foștii organizatori, care continuă să utilizeze fără drept denumirea „Oktoberfest”, inducând în eroare publicul.

Laminor Arena Events SRL a transmis notificări oficiale acestor persoane și entități, solicitându-le încetarea folosirii mărcii și a comunicărilor înșelătoare. În paralel, au fost demarate proceduri legale pentru protejarea reputației companiei, pentru limitarea prejudiciilor de imagine și pentru sancționarea celor care propagă informații neconforme cu realitatea.

Ediția 2025 a Oktoberfest Brașov este prima desfășurată sub licență oficială emisă de către Primăria München. Festivalul va aduce publicului o experiență autentică, cu respectarea tradițiilor bavareze și săsești, cu accent pe calitatea serviciilor și pe siguranța participanților.

Organizatorii își reafirmă angajamentul de a colabora cu autoritățile locale, instituțiile de ordine publică, partenerii și comunitatea pentru ca evenimentul să se desfășoare în cele mai bune condiții și să consolideze poziția Brașovului pe harta internațională a marilor festivaluri de acest gen.

Laminor Arena Events SRL invită brașovenii și turiștii să participe la Oktoberfest Brașov 2025 și le garantează că vor avea parte de un eveniment legal, sigur și în spiritul autentic al tradiției Oktoberfest.

Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.

Farmacia Precizia