Home / Actual / O tânără de 14 ani din Săcele a fost prinsă de Poliție la volan în Poiana Brașov

O tânără de 14 ani din Săcele a fost prinsă de Poliție la volan în Poiana Brașov

La data de 19 august 2020, în jurul orei 22.40, polițiști din cadrul Poliției Stațiunii Poiana Brașov au oprit în trafic, o persoană de sex feminin care conducea un autoturism, cu viteză mare, într-o parcare special amenajată de pe raza stațiunii.

Cadrele de poliție au identificat conducătorul auto ca fiind o tînără în vârstă de 14 ani, din localitatea Săcele, județul Brașov.

Cu ocazia verificărilor efectuate în baza de date a Poliției Române, polițiștii au constatat faptul că tânăra nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În cauză, s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.

Electroprecizia Holding le oferă celor interesați noi oportunități de carieră

Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.

Farmacia Precizia