Home / Actual / Momente dramatice în Piatra Mare! Un turist a căzut într-o râpă și a fost scos de salvamontiști cu ajutorul unui elicopter SMURD

Momente dramatice în Piatra Mare! Un turist a căzut într-o râpă și a fost scos de salvamontiști cu ajutorul unui elicopter SMURD

Un bărbat a alunecat într-o râpă dintr-o zona greu accesibilă a Masivului Piatra Mare.

Totul s-a întâmplat în momentul în care încerca să facă o poză.

Turistul și-a dat seama că nu poate ieși singur de acolo, mai ales că era rănit, dar a avut puterea să sune la 112.

La fața locului a fost trimis un elicopter SMURD, iar la sol au intervenit 11 salvamontiști, iar misiunea s-a dovedit a fi una extrem de complexa și cu grad ridicat de dificultate.

După aproape două ore și jumătate, victima care s-a ales cu un traumatism cranian și unul la picior a fost scoasă din râpă și transportată la spital

Persoana a fost extrasă din zona greu accesibilă de un salvator montan troliat și lăsat lângă victimă.

Acesta a asigurat-o, i-a acordat primul ajutor și apoi au fost recuperați de către elicopter.

Ulterior bărbatul a primit ajutor medical calificat și a fost transportat către o unitate spitalicească pentru investigații medicale suplimentare!

(VIDEO) Primăria Brașov anunță printr-un tik-tok că RAT-ul vine la Săcele cu autobuze second hand, dar Euro 6 sau hibride – Saceleanul

(VIDEO) Dinamitaaaaa! Fabian Sanchez cântă la Sântilia 2023! Iată programul complet! – Saceleanul

Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.

Farmacia Precizia