Home / Actual / Locul 2 pentru CS Rugby Săcele în turneul de rugby din week-end

Locul 2 pentru CS Rugby Săcele în turneul de rugby din week-end

   CS Rugby SaceleDupă mai bine de 12 ani, terenul de rugby din Săcele a găzduit din nou meciuri oficiale de juniori. Totul a fost posibil datorită înscrierii CS Rugby Săcele la categoria U15-R7. A fost un moment emoţionant când pe terenul impecabil au păşit primele echipe. Obiectivul fixat de clubul săcelean a fost unul îndrazneţ, şi anume disputarea finalei turneului. În meciurile din grupă s-a văzut din start diferenţa de valoare între echipa din Săcele şi celelalte adversare. Astfel, după două victorii 33-0 cu PCE Ilfov şi 33-0 cu Dinamo Bucureşti ne-am calificat în finală, unde am întâlnit campioana naţională din sezonul trecut: CS Tomitanii Constanţa. Meciul a fost unul echilibrat, cu multe faze frumoase şi spectaculoase, însă experienţa jucătorilor de la malul mării şi-a spus cuvântul, iar la sfârşit a trebuit să ne recunoaştem învinşi: 12 – 29. Rezultatul, unul foarte bun obţinut de sportivii noştri, ne dă multe speranţe pentru următorul turneu din 10 octombrie ce va fi găzduit de Dinamo Bucureşti.

         Lotul U15-R 7: Bodor Alexandru, Lautaru Adrian, Voinescu Sebastian, Szekely Stefan, Nica Daniel, Trif Radu, Chihaia Casian, Pantelimon Sorin, Mironiuc Cătălin, Moş Florin, Marin Valentin, Carcota Răzvan. Antrenori: Dragos Adrian şi Solcan Gabriel

sursa: pagina oficiala a CS Rugby Sacele

Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.

Farmacia Precizia

Leave a Reply