Home / Actual / Iosif Kiss, fostul primar din Tărlungeni, a fost reținut de autorități. Este acuzat de delapidare de fonduri

Iosif Kiss, fostul primar din Tărlungeni, a fost reținut de autorități. Este acuzat de delapidare de fonduri

Polițiști din cadrul Serviciul de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de delapidare în formă continuată (394 acte materiale).

Iosif Kiss, fost primar în Tărlungeni, Brașov și conducător al divizionarei secunde Unirea Tărlungeni, a fost reținut de polițiștii brașoveni și e acuzat că ar fi delapidat circa 131.000 lei între 2013-2015, chiar în perioada în care echipa s-a bătut la promovarea în Liga 1.

Din cercetări a reieșit faptul că, un bărbat, în vârstă de 69 ani, în calitate de funcționar public și ordonator de credite la data săvârșirii faptei în cadrul unei unități administrativ teritoriale din județul Brașov, în perioada 2013-2015, ar fi încălcat, în mod repetat, dispozițiile Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale și cele ale Legii nr. 215/2001 privind administrația publică locală, sens în care și-ar fi însușit, fără drept, suma totală de peste 131.000 lei, provenind din sumele colectate la bugetul local al instituției.      

În vederea recuperării prejudiciului, în cauză au fost dispuse măsuri asiguratorii asupra bunurilor fostului funcționar public, până la concurența sumei delapidate.

Astfel, în baza probatoriului administrat în cauză, la data de 14 octombrie 2020, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov.

Cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrument sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei.  

Tentativă de omor în Săcele! A aruncat cu toporul dupa victimă și a lovit-o chiar și când era la pământ

Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.

Farmacia Precizia