Home / Actual / În cadrul laboratorului de analize medicale al Spitalului Municipal Săcele pot fi efectuate teste imunoenzimatice (ELISA) pentru detectarea anticorpilor anti SARS-CoV-2

În cadrul laboratorului de analize medicale al Spitalului Municipal Săcele pot fi efectuate teste imunoenzimatice (ELISA) pentru detectarea anticorpilor anti SARS-CoV-2

Laboratorul de analize medicale al Spitalului Municipal Săcele, funcțional din 2018, este dotat progresiv cu aparate performante.

Acesta deservește specialitățile medicale din compartimentele instituției desemnate în prezent spital suport Covid-19, precum și ambulatoriul de specialitate integrat.

„Sunt medicul coordonator laborator analize umane de la Spitalul Municipal Săcele, absolventă a Facultății de Medicină din cadrul Universității de Medicină și Farmacie Târgu Mureș.

Laboratorul se bucură de o echipă calificată, dedicată și competentă care se ocupă de analize conform protocolului Covid-19, dar și analize necesare patologiei asociate fiecărui pacient în domeniile hematologie, biochimie, hemostază și coagulare, imunologie”, a spus dr. Tomșa Cristina.

De asemenea, în cadrul laboratorului, pot fi efectuate teste imunoenzimatice (ELISA) pentru detectarea anticorpilor anti SARS-CoV-2, prin măsurarea cantitativă (titrul) a anticorpilor de tip IgG anti SARS-Cov-2, inclusiv a anticorpilor neutralizanți IgG anti-Spike 1 obținuți prin imunizarea naturală după vindecarea de coronavirus sau prin imunizarea conferită de vaccinare.

Costul 𝙋𝙍𝙊𝙈𝙊 al testelor care se pot efectua este de:

✔️100 lei – detecția anticorpilor anti SARS-CoV-2 IgG Q (cantitativ)
✔️120 lei – profil IgM/IgG (semicantitativ)
✔️150 lei – profil IgA/IgM/IgG (semicantitativ)
Testele ELISA sunt teste serologice care identifică anticorpi specifici virusului la pacienți.

Acestea sunt în mod ideal adecvate pentru screening și confirmarea ulterioară a stării de anticorp, pentru a verifica protecția imunitară individuală, controlând pandemia existentă și reducând răspândirea SARS-CoV-2 prin măsuri vizate.

ELECTROPRECIZIA angajează urgent 60 municitori necalificați

Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.

Farmacia Precizia