Home / Actual / Gabriel Andronache, deputat PNL Brașov: Devine obligatorie aprinderea farurilor când circulăm cu mașina pe ORICE tip de drum public
SURSA G4MEDIA.RO

Gabriel Andronache, deputat PNL Brașov: Devine obligatorie aprinderea farurilor când circulăm cu mașina pe ORICE tip de drum public

În câteva săptămâni devine obligatorie aprinderea farurilor când circulăm cu mașina pe orice tip de drum public

A fost adoptată inițiativa deputatului Miroslav Petrețchi care instituie obligativitatea pentru șoferi de a porni luminile de întâlnire (faza scurtă) sau luminile pentru circulația diurnă atunci când circulă pe orice tip de drum public (autostradă, drum expres, drum național european, drum național, drum județean, drum local sau comunal).

Modificare legislativă: Devine obligatorie aprinderea farurilor când circulăm cu mașina pe orice tip de drum public 4

(sursa foto G4media.ro)

În prezent această obligație există numai pentru cei care circulă pe autostrăzi, pe drumurile expres sau pe drumurile naționale europene.

Nerespectarea acestei obligații atrage sancțiunile 2 puncte penalizare și 2 sau 3 puncte amendă.

Camera Deputaților a fost cameră decizională. La trei zile după publicarea în Monitorul Oficial (ulterior procedurii de promulgare) noua dispoziție va intra în vigoare.

Actul normativ și procesul legislativ poate fi consultat accesând următorul link:

https://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck2015.proiect?idp=18299

Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.

Farmacia Precizia