Home / Actual / (Editorial) Vor mai vota cu Popa Virgil locuitorii din cartierul Electroprecizia?

(Editorial) Vor mai vota cu Popa Virgil locuitorii din cartierul Electroprecizia?

(Răspunsul vine la final)

Săcelenii atenți la rezultatele electorale știu că Popa Virgil a câștigat alegerile din 2020 în special cu voturile din cartierul Electroprecizia, acolo unde și-a depășit principalul și singurul contracandidat (pe mine – Ciprian Sterpu).

Am puterea să recunosc acum la 2 ani distanță de la alegerile locale că pentru mine a fost o mare durere ca în cartierul unde m-am născut, unde am făcut școala, unde am copilărit și unde am locuit până la 19 ani să pierd. Avem alte așteptări, dar poate nu a fost momentul potrivit. 

Popa Virgil în schimb a făcut aici multe promisiuni și toate se dovedesc până în acest moment o mare minciună. Sigur că până în 2024 mai este timp ca domnul primar să fie un om de cuvânt față de cei ce l-au urcat în fotoliul de primar. Dar ce șanse reale sunt să se întâmple asta?

Multe de făcut în Electroprecizia, fosta inimă a municipiului Săcele

Administrația locală este datoare față de săcelenii din Electroprecizia, iar Popa Virgil nu trebuie să uite că acolo unde ai câștigat o dată, poți pierde a doua oară.

Trec în revistă aici câteva dintre promisiunile neonorate:

Piața agroalimentară Electroprecizia este promisă de peste 6 ani și arată tot jalnic. Până în prezent despre piață nu se aude nimic concret. Doar planșe frumos colorate.

Creșa din Electroprecizia încă nu este construită, dar aici sunt speranțe că în următorii ani vom avea una. Asta mulțumită Ministerului Dezvoltării condus de UDMR în guvernul liberal al lui Nicolae Ciucă. Popa Virgil are contribuție minoră.

Canalizarea din zona blocurilor 39-40 prezintă aceleași probleme ca în trecut la ploile abundente. Refulează, inundă strada, parcarea și zona. 

Sala de sport din curtea Școlii Gimnaziale cu Nr 4 a fost uitată complet. În schimb este transformat în ”săliță de sport” fostul atelier, iar lucrarea este bineînțeles efectuată de un client politic al domnului primar. Pe surse, un nepot mai îndepărtat al acestuia.

Parcurile din cartier sunt focare de mizerie, nu sunt păzite, nu exista siguranță în zonă, iar părinții se plâng de aceste condiții de mulți ani.

Echipa de fotbal FC Precizia Săcele a dispărut, deși se promiteau fonduri însemnate dinspre administrație. Aceasta a fost utilă politic pentru pesediștii precum Popa Virgil, Gâdea Sorin sau Lungu Dragoș – cu toții implicați în timp în viața echipei la nivel de management. Ei rămân principalii responsabili! 

Grădinița din centrul cartierului este nemodernizată. Asta și datorita faptului că primăria se află acolo în chirie pentru că primarul Popa Virgil a oprit procesul de achiziționare în mandatul trecut. Acum încearcă să o obțină prin alte metode, dar sursele spun că va eșua.

Situația educațională și socială de la Liceul Victor Jinga este una strigătoare la cer! Importurile de elevi de la Școala 5 din Gârcini, situația logistică dezastruoasă, problemele sociale din zonă … toate crează un disconfort locuitorilor din cartier.

Ordinea publica în Electroprecizia lipsește cu desăvârșire. Poliția Locală nu este prezentă în stradă, ba chiar dispare după orele serii așa cum mărturisesc localnicii. Asta încurajează faptele anti-sociale, huliganistice și micșorează simțitor siguranța cetățenilor.

Haite de câini fără stăpân fac legea periodic și îi terorizează pe cei ce se tem pentru siguranța lor și mai ales a copiilor. Aici se intervine doar la sesizările de pe Facebook, administrația având mai degrabă un comportament reactiv.

Trambulinele de pe Valea Largă sunt o amintire, deși s-a promis că aici se va rezolva problema juridică și se va intra în parteneriat public-privat pentru construirea unora de mici dimensiuni pentru ca toți sportivii și antrenorii de la vărstele mai mici să nu mai facă deplasări istovitoare la Râșnov.

Sunt multe de spus și de făcut și îmi rămâne speranța că indiferent cine va conduce administrația de la Săcele nu va uita că Electroprecizia este un cartier în care trebuie investit enorm pentru a-l readuce la nivelul la care era odinioară.

Deocamdată acest om ce nu trebuie să uite asta este până în 2024 actualul primar Popa Virgil.

Cu toate acestea îndrăznesc un răspuns la ântrebarea din titlu: Îl vor mai vota locuitorii din Electroprecizia pe Popa Virgil încă o dată? CLAR NU! 

Al dumneavoastră,

Ciprian Sterpu

 

 

Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.

Farmacia Precizia