Home / Actual / După 5 ani la cârma municipiului Săcele, pesediștii înca dau vina pe ”administrațiile anterioare”
fotomontaj Saceleanul.ro

După 5 ani la cârma municipiului Săcele, pesediștii înca dau vina pe ”administrațiile anterioare”

Cea mai mare dovadă de impotență administrativă este ca după ce ai stat 5 ani la conducerea unei localitați și nu ai rezolvat mai nimic, să dai vina pe alții.

Acest lucru se produce la Săcele, unde administrația PSD ce conduce deja din 2016 orașul spune că situația nefericită a contractelor de salubritate este vina altora.

Cel puțin asta reiese din ultimul comunicat pe tema notificărilor de salubritate trimise prin toată localitatea.

Astfel, ”la nivelul municipiului Săcele sunt încheiate contracte de salubritate pentru un număr de cca 15.000 persoane la o populație de cca 36.000 de locuitori, prevederile legale în vigoare precizând obligativitatea tuturor utilizatorilor de a încheia contracte de salubritate cu operatorul desemnat în aria de delegare.

Această situație a apărut și datorită lipsei de reacție a vechilor administrații care nu au întreprins nimic pentru rezolvarea acestei probleme”, spune primaria Municipiului Sacele.

Ținând cont de contextul epidemiologic actual și de disponibilitatea cetățenilor, Primaria anunță prelungirea termenului pentru remedierea situațiilor prezentate anterior până la data de 29 aprilie 2021.

Ultimul termen acordat, cel din notificările cu caracter de citație, era de 31 martie 2021!

Totuși care este relația contractuală dintre Primăria Săcele și CIBIN SRL

În decembrie 2019, o companie din Săcele a primit un URIAȘ “cadou” de Sărbători din partea autorităților săcelene.

Este vorba de 7,5 milioane de lei (suma maximă) pe care îi va primi CIBIN SRL, prestatorul de servicii de salubritate de pe raza municipiului nostru, companie ce beneficiază și de o extensie de 2 ani și jumătate a contractului de Delegare a Gestiunii Serviciului Public de Salubrizare.

Acest contract a început în 8 decembrie 2014 și urma să expire în decembrie 2019.

Administrația de la Săcele pare mulțumită cu modalitatea în care se desfășoară activitatea de salubrizare pe raza municipiului, și în loc de licitatie a “premiat” prestatorul cu încă 2,5 ani de contract, deși săcelenii și-au manifestat în nenumarate rânduri obiecțiile față de acest serviciu.

Mai mult decat atât, extensia contractuală a venit la pachet și cu suma de 7,5 milioane de lei, acordata cu multă bunăvoință la propunerea primarului PSD Virgil Popa.

Cum s-a ajuns la cele 7,5 milioane de lei?

Având în vedere necesitatea asigurarii continuității serviciului de salubrizare și deszăpezire pe raza Municipiului Săcele, administrația a procedat la o analiză economică a contractului de concesiune nr. 92/08.12.2014.

Astfel, s-a constat faptul că la momentul decembrie 2019 mai era disponibilă suma de 2.026.325,69 lei fără TVA, pentru asigurarea serviciului.

În aceste condiții și ținând cont de faptul că acest contract a fost prelungit, se impunea în mod automat și suplimentarea valorii estimate a contractului inițial.

Cum această sumă a fost de 15.000.000 lei fara TVA, respectiv 3.000.000 lei /an fara TVA, a rezultat că valoarea necesară în vederea suplimentării ca urmare a prelungirii perioadei conform actului aditional nr. 11 este de 7.500.000 lei fără TVA.

Simplu și fără dureri de cap!

De fapt, despre asta este vorba! Despre prelungiri automate de contracte, forțate la limita legii, în loc de licitații publice, care să ducă la creșterea calității serviciilor și de ce nu, la diminuarea tarifelor pentru populație.

Ciprian Sterpu, consilier județean PNL: ”Municipiul Săcele va primi cea mai mare sumă de bani DIN JUDEȚ din repartizarea cotei din impozitul pe venit”

Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.

Farmacia Precizia