Home / Actual / Datorii de 279.146 lei scoase la Săcele din evidențele fiscale. Persoanele datoare sunt în stare de insolvabilitate.

Datorii de 279.146 lei scoase la Săcele din evidențele fiscale. Persoanele datoare sunt în stare de insolvabilitate.

Aceste sume provin din amenzi pe care diverse persoane fizice din Săcele nu le-au plătit.

Administraţia săceleană a decis scoaterea din evidenţele fiscale a persoanelor fizice aflate în stare de insolvabilitate, ale căror debite cumulate sunt în cuantum de 279.146 lei.

O persoană domiciliata pe strada Barajului are o datorie la bugetul local de 23.591 lei, o altă persoană de pe strada Ghioceilor 16.177 lei, iar una de pe B-dul George Moroianu 16.160 lei, pentru a le menţiona aici pe cele mai mari, conform anexei ataşate de Serviciul Taxe şi Impozite.

Acest lucru s-a întâmplat datorită faptului că starea de insolvabilitate a acestor debitori s-a menţinut pe întreaga perioadă.

Aceştia ori nu au fost găsiţi la adresele de domiciliu, sau nu au dobândit bunuri impozabile sau venituri urmăribile, au decedat sau au fost declaraţi dispăruţi.

Toate cele de mai sus au impus scăderea din evidenta analitică pe plătitor a debitorilor.

Terenurile săcelene din zona CET! Cine a mințit și cine a prezentat corect situația?

Ciprian Sterpu