Home / Actual / Cultură, obiceiuri și tradiții: Lăzile de zestre, expresii artistice ale mobilierul pictat din Săcele

Cultură, obiceiuri și tradiții: Lăzile de zestre, expresii artistice ale mobilierul pictat din Săcele

Interiorul locuinței ceangăiești era dominat de „casa curată”, spaţiul de reprezentare al vieţii de familie în momentele ei importante.

Sub influenţa modei urbane a Braşovului, unii tâmplari s-au specializat în confecţionarea mobilierului pictat de influenţă braşoveană, adoptat de ceangăi şi mocani pentru împodobirea „casei curate”.

Meșterii tâmplari ceangăi produceau mobilă și pentru vânzare în târgurile din zonă dar și prin târgurile mari din țară. Întotdeauna duceau cu ei câte două-trei seturi complete de mobilă, printre care zece chiar și douăzeci de lăzi.

Începând cu prima jum. a sec. al XIX-lea s-a preluat în comunitățile de ceangăi și români din zona Săcele, moda central-europeană a interiorului pictat în frescă, prezent din perioada Renaşterii în oraşele săseşti transilvănene, și anume pictura compactă pe tăblii din lemn dispuse pe cei patru pereţi ai camerei.

Mobilierul ţărănesc din „casa curată” alcătuieşte împreună cu tăbliile pictate, un ansamblu coerent şi armonios, în care se evidenţiază motivele florale (trandafir, lalea, lăcrămioară, crin, ș.a.), de inspiraţie barocă realizate într-o gamă cromatică variată.

Culorile de bază folosite în pictură erau roșu vermillon și brun roșcat, la care se adaugă albastru, verde, galben și portocaliu.

Din zestrea fetei de măritat nu lipsea în zona Săcele, mobilierul pictat, inclusiv lada frumos pictată, plină cu țesături realizate în casă: cearșafuri cu dantelă, căpătâie de străjac, fețe de pernă ornamentate cu motive decorative realizate la războiul de țesut în culorile roșu sau albastru, sau cu dantele împletite ori croșetate.

Pentru a afla mai multe detalii depre lăzile de zestre pictate și a vedea câteva piese reprezentative din colecția muzeului, vă invităm să vizitați expoziția temporară „Lăzile de zestre al bunicilor”, deschisă la Muzeul de Etnografie Brașov, Bd. Eroilor nr. 21 A, de miercuri până duminică, între orele 10:00 – 18:00.

sursa text si foto Muzeul de Etnografie Brasov | Brasov | Facebook

”Să fim oameni pentru Claudiu”, un eveniment caritabil organizat de către Biserica Ortodoxa Sfânta Adormire Satulung – Saceleanul

Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.

Farmacia Precizia