Home / Politica / Cristina Vecerdi: „Legea care prevedea darea în folosință gratuită a spațiilor publice ale unităților administrative pentru cabinete de medicină de familie a fost adoptată”

Cristina Vecerdi: „Legea care prevedea darea în folosință gratuită a spațiilor publice ale unităților administrative pentru cabinete de medicină de familie a fost adoptată”

Cristina Vecerdi, deputat PNL Brașov a anunțat ieri pe pagina sa de Facebook că legea care permite darea în folosință gratuita a spațiilor proprietate publică a unităților administrativ teritoriale, cu destinație de cabinet de medicină de familie a fost adoptată. Mai mult de atât, deputatul este chiar inițiatorul proiectului.

„Astăzi am mai făcut un pas important pentru facilitarea asigurării asistenței medicale primare, cu precădere în mediul rural, prin adoptarea legii, a cărui inițiator sunt, care permite darea în folosință gratuita a spațiilor proprietate publică a unităților administrativ teritoriale, cu destinație de cabinet de medicină de familie.

 Medicina de familie este specialitatea ce asigură asistenţa medicală primară şi continuă, care prin acţiuni terapeutice, profilactice, educaţionale şi de recuperare contribuie la promovarea stării de sănătate a individului, a familiei şi a colectivității.

Legea a fost votată în unanimitate.

Vreau să mulțumesc Asociației Medicilor de Familie Brașov și patronatului medicilor de familie Brașov pentru sprijinul acordat în realizarea acestui proiect.”, a transmis Cristina Vecerdi, deputat PNL Brașov.

Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.

Farmacia Precizia