Home / Actual / Ciprian Sterpu – consilier județean, despre ordinea publică din cartierul Electroprecizia

Ciprian Sterpu – consilier județean, despre ordinea publică din cartierul Electroprecizia

Așa cum am promis când am luat decizia de a merge în Consiliul Județean Brașov, sunt mereu atent la problemele comunității săcelene și încerc, cu instrumentele pe care le am la îndemână, să ajut la rezolvarea acestora.

Ordinea publică și siguranța cetățeanului rămân la Săcele chestiuni sensibile, iar problemele comunității noastre în aceste domenii sunt diverse.

Una dintre sesizările primite la ATOP Brașov – Autoritatea Teritoriala pentru Ordine Publica a fost legată de climatul de siguranță din zona Electroprecizia.

Am solicitat mai departe Inspectoratului de Poliție al Județului Brașov o serie de măsuri, iar reprezentanții IPJ au răspuns prompt și cu amabilitate.

Iată care sunt măsurile propuse în privința cartierului Electroprecizia:

  • Pentru prezervarea unui climat de ordine și siguranță publică au fost instruiți agenții de siguranță publică din cadrul Poliției Municipiului Săcele să patruleze în fiecare zi înainte de orele prânzului, cu preponderență în cartierul Precizia din municipiul Săcele, pentru a descuraja acte și fapte de genul celor sesizate de dumneavoastră;
  • A fost întocmită o adresă de către Poliția Locală Săcele prin care s-a solicitat ca patrula care acționează pe timp de zi să se afle permanent în cartierul Precizia în intervalul orar 09.00-13.00, pentru a interveni prompt în orice act de tulburare a liniștii publice;
  • Polițistul de proximitate din această zonă va monitoriza cu atenție situația descrisă de dumneavoastră și în cazul în care constată încălcări ale legislației, va acționa în consecință;

Cu speranța că pe viitor locuitorii din Precizia se vor confrunta mai rar cu aceste situații, vă asigur de aportul meu în rezolvarea acestora.

Ciprian Sterpu – Președinte PNL Sacele si Consilier Judetean 

PSD mimează interesul față de copiii din Săcele. Dar creșa promisă este o mare miniciună, iar Primul Ghiozdan este un program propus de PNL

 

Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.

Farmacia Precizia